Nicușor Bancu, jucătorul de la CSU Craiova, s-a accidentat grav în urma unei intrări criminale a lui Alin Șeroni în meciul de Cupa României pe care oltenii l-au câștigat, pe 29 octombrie, în fața Viitorului, scor 2-1. Verdictul medicilor, dublă fractură de tibie și peroneu, i-a redus considerabil șansele de a mai juca în această ediție de campionat.
Luni, înaintea meciului dintre CSU Craiova și Rapid, ultimul al etapei a 15-a din Liga 1, Bancu a fost protagonistul unui moment emoționant pe stadionul „Ion Oblemenco”. Tânărul jucător al Craiovei a ținut să fie aproape de colegii săi și a intrat pe gazon în aplauzele jucătorilor și spectatorilor prezenți la meci. Îmbrăcat într-un tricou de joc cu numărul 27 inscripționat cu numele său, Bancu a dat lovitura de începere a partidei, fiind aplaudat de cei 6.000 de fani prezenți la meci, dar și de jucătorii celor două combatante.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER