Moment incredibil la Cluj! Fanii au crezut că a picat curentul, dar în realitate se repara o gafă uriașă. Ce s-a întâmplat
Un moment inedit a atras atenția în startul reprizei secunde a meciului dintre CFR Cluj și Corona Brașov. În momentul când cele două echipe au ieșit de la vestiare și se pregăteau de reluarea jocului, instalația de nocturnă de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” s-a stins, iar spectatorii au crezut că este vorba despre una dintre obișnuitele pene de curent ce au loc pe arenele din Liga I.
După câteva clipe de confuzie, de la stația de amplificare s-a anunțat că totul este sub control și că se dorește doar crearea unui cadru mai sobru pentru comemorarea celui care a fost Costică Ștefănescu, fostul fotbalist al Craiovei, al Stelei și al echipei naționale, decedat săptămâna trecută.
De fapt, momentul de reculegere ar fi trebuit să aibă loc în startul meciului, dar organizatorii partidei au omis acest aspect și au dat drumul jocului. S-au revanșat însă 60 de minute mai târziu.