Moment istoric pentru rivalitatea stelisto – rapidistă!** Peluza Sud a făcut pace: „Vom fi însuflețiți doar de spiritul fotbalului” Replica giuleștenilor e contrară
După ce 13 suporteri ai echipelor Steaua și Rapid au fost arestați marți în urma incidentelor la care ar fi luat parte pe străzile Capitalei, înaintea derby-ului jucat în Giulești (1-1), liderii galeriei roș-albastre din peluza Sud au remis un comunicat pe siteul sudsteaua.ro prin care anunță că astfel de incidente nu se vor repeta.
„Reprezentanții galeriilor de fotbal Steaua și Rapid își exprimă regretul pentru incidentul din data de 14.04.2013 în care au fost implicați deopotrivă suporteri ai celor două echipe de fotbal bucureștene.
Conducerea celor două galerii și membrii acestora doresc să informeze opinia publică de faptul că ambele grupări au lăsat deoparte orice animozitate sau dușmănie, iar pe viitor nu vor mai fi însuflețite decât de spiritul de competitivitate specific sportului rege.
Suntem alături de suporterii aflați în aceste momente în clipe grele și alături de familiile acestora și asigurăm opinia publică de faptul că vom lua măsuri ca pe viitor astfel de incidente regretabile să nu se mai repete.
Comunicat SUD Steaua”
De cealaltă parte, rapidiștii neagă faptul că s-ar fi împăcat cu rivalii:
„Nu m-am întâlnit cu nimeni de la Steaua, nu am discutat absolut nimic. Suntem alături de cei arestați, nu vrem să li se intâmple nimic, dar nu există niciun pact între Rapid și Steaua. Galeria Rapidului nu a făcut nicio înțegelere cu nimeni”, a declarat Cristian Buzdugan, liderul galeriei rapidiste.