Momente tragi-comice la Craiova! Accidentare teribilă pentru Acka, dar ivorianul a gonit ambulanța de pe gazon. Ce s-a întâmplat

Momente tensionate în repriza secundă a partidei CS U Craiova – FC Botoșani, după ce doi jucători ai gazdelor s-au ciocnit involuntar încercând să recupereze balonoul.

Târnăcop și Acka s-au lovit în minutul 70, iar fundașul ivorian a rămas inert pe gazon. Imediat, staff-ul medical al craiovenilor a cerut intervenția ambulanței prezentă la stadion, considerând că lovitura primită de Acka e una gravă și necesită transportarea de urgență a fundașului la spital.

Săndoi l-a pus imediat pe Kay să se dezechipeze, dar înainte ca jucătorul din Republica Capului Verde să fie trimis de pe teren Stephan Acka s-a ridicat de pe gazon.

Extrem de nervos și plin de sânge, Acka a refuzat să urce în ambulanță și a ținut să meargă pe picioarele sale până la marginea terenului. În tot acest timp, Kay aștepta să intre pe teren, însă Acka a continuat să gesticuleze fiind determinat să continue jocul. În cele din urmă însă, arbitrul a permis efectuarea schimbării, iar Acka a fost nevoit să se conformeze.

Publicat: 12 07. 2015, 20:27
Actualizat: 12 07. 2015, 20:28