Marius Șumudică și-a amintit de unul dintre cele mai emoționante momente pe care le-a trăit în carieră. Antrenorul a rememorat duelul cu Rapid, din 2010, pe vremea în care o pregătea pe Gloria Bistrița.
Tehnicianul ajuns la 51 de ani a sărutat atunci gazonul în fața galeriei giuleștene, un gest făcut din inimă pentru suporterii cărora le-a adus titlul mult visat ca jucător.
Antrenorul spune că îi dorește doar binele lui Adrian Mutu pe banca Rapidului și nu e supărat pe noul principal al vișiniilor, ci pe modul conducerii de a se raporta la vechii rapidiști.
Invitat la ProSport Live, „Șumi” a clarificat că nu a existat nicio discuție pentru a prelua echipa sa de suflet, iar motivul este unul simplu: nu a fost dorit. Tehnicianul liber de contract s-a arătat trădat de suporteri, pentru că nu și-au exprimat o clipă dorința de a se alătura proiectului.
„Eu nu sunt supărat că este Adi Mutu antrenor. Îi doresc din tot sufletul să performeze și să aibă rezultatele care se așteaptă el să le aibă și toată suflarea rapidistă. Îi doresc baftă! Nu sunt supărat că e el antrenor. Sunt supărat că înainte de orice nume înainte de toate trebuia să se discute cu Șumudică și cu Pancu. În momentul în care inaugurezi Giuleștiul…
Păi ei au uitat când m-am pus în genunchi și am pupat gazonul ăla unde am câștigat titlul. Ce am făcut, o să câștig 2000 de oameni? N-aveam nevoie, eu o luasem pe drumul meu, dar asta am simțit atunci. Asta este”, a declarat Marius Șumudică la ProSport Live.
Marius Șumudică nu are de gând să meargă la inaugurarea noului stadion din Giulești.
„De la rapidiști mă așteptam la mai mult. Astăzi au avut tupeu să îmi zică să merg la inaugurarea stadionului. Trebuie să iau 17 calmante să văd inaugurarea stadionului și să văd cine e pe jos, pe bancă. Nu am nimic cu el (n.r. cu Adi Mutu). El este un antrenor care nu are experiență, dar are timp. Nu pot să zic că nu poate să pună în practică ce a învățat. Dacă ne luăm după rezultatele de la Voluntari și la Craiova… Eu îi doresc baftă, pe cuvântul meu de onoare, din suflet zic asta.
.Pe mine m-au pierdut din toate punctele de vedere. Mai au tupeu să mă cheme și la inaugurare. Mi se face rău pe acolo. Suporterii au un loc aparte în inima mea, îi iubesc, am crescut cu ei. Poate să mă hulească, să facă ce vor ei. La mine nu a fost vorba de bani, a fost vorba de strategie. Nu am fost dorit”, a mai punctat „Șumi”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER