Momentul zero
În 2000, lupta pentru evitarea retrogradării a dat campionatul peste cap. În decurs de trei zile, FC Brașov a bătut atunci pe Dinamo și Rapid, adică locurile 1 și 2.
Mahării de la ligă și federație băgau capul în pământ sau aruncau, precum Dragomir, câte un “vedeți-vă, domnilor, de treabă”, atunci când presa semnala falsurile. Peste vară, mai mulți patroni au denunțat mizeria și, în semn de pocăință, susurau ceva despre “momentul zero”.
La fel e și azi. Cel mai al dracului campionat, cum îi place aceluiași Dumitru Dragomir să-și alinte făcătura, capătă cu fiecare etapă urme de mucegai. De data asta e vorba de lupta pentru titlu.
Steaua bate tot de nouă etape, opt plus bricheta, și visează că așa va face până la final. Ar însemna 14 la rând. Pesemne că Valentin Ceaușescu se răscolește-n somn.
Șefii de la Dinamo și Rapid își bănuiesc jucătorii că au lăsat-o mai moale cu CFR. Mirel Rădoi îi acuză pe giuleșteni că “n-au fost bărbați” duminică, împotriva Clujului. Lasă, Mirele, că au fost bărbați cei de pe aliniamentul Vaslui – Bistrița… Noroc că mai sunt doar 5 etape, după care va urma un nou “moment zero”!