Daily Mail prezintă astăzi un material amplu cu baza de pregătire aleasă de Steaua pentru cantonamentul din Anglia, sub titlul „Cluburile englezești au ales să meargă în strâinătate, dar Galatasaray, Monaco și Steaua vor să folosească St George’s Park pentru antrenamente”.
Sursa citată notează că locația în care sunt cazați acum steliștii a costat 100 de milioane de lire sterline și anunță că roș-albaștrii vor fi urmați săptămâna viitoare de Galatasaray și spre sfârșitul lunii de „miliardarii” de la Monaco.
„Această bază a reprezentat o șansă excelentă pentru echipă să beneficieze de toate facilitățile fantastice și terenurile de antrenament„, le-a declarat Laurențiu Reghecampf celor de la Daily Mail, extrem de mulțumit de ceea ce a găsit la baza sportivă de lângă Burton.
FOTO: AȘA ARATĂ‚ BAZA SPORTIVĂ‚ ALEASĂ‚ DE STEAUA PENTRU CANTONAMENTUL DIN ANGLIA
„Vizitatorii din România au la dispoziție un deal de 30 de metri, conceput special pentru antrenamentele din pre-sezon. Ei au fost impresionați în mod special de facilitățile oferite și de echipamentul specific hidroterapiei la care au acces.
Faptul că totul este disponibil în acelați perimentru înseamnă că își pot reorganiza programul din scurt și își pot ajusta antrenamentele în funcție de calitățile jucătorilor„, mai scriu englezii, care precizează că antrenorii Stelei au schimbat idei „la o cafea” cu reprezentanții bazei de pregătire, în timpul șederii la St George’s Park.
„Am găzduit un eveniment destinat arbitrilor, echipa feminină U19 a Angliei și acum Steaua„, a precizat Julie Harrington, director al bazei sportive.
La St George’s Park urmează să sosească în săptămânile viitoare Galatasaray și Monaco.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER