Mihai Stoichiță a declarat după victoria de la Buzău că jucătorii au dat dovadă de caracter și că Toja și ai lui au jucat și pentru el. Lippi spune că îl doare că va pleca din Ghencea, dar că va rămâne să se bată până la capăt: „Putem să urcăm încă două locuri” „Îmi pare bine pentru băieți, țin să le mulțumesc, au dat dovada de caracter. Noi ne facem datoria până la capat, în orice condiții si cu orice presiune. Nu am avut noroc, este știința jocului la jucători. Nu comentez arbitrajul. Nu mai avem șanse la titlu, dar avem șanse să urcăm un loc sau două. Îmi pare bine. Mă doare că nu o să mai fiu la Steaua, trebuie să accept condiția mea de om de translație într-o condiție grea. Jucătorii au jucat și pentru mine. Mor de fiecare dată câte puțin când plec de la Steaua!”, a declarat antrenorul Stelei după meci
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER