Moraes, blocat la Bistrița**: Pădureanu i-a crescut prețul!

Președintele clubului Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, a
declarat că nu va micșora suma de transfer fixată pentru atacantul
Junior Moraes, un milion de euro plus TVA, existând șanse ca prețul
acestuia chiar să crească.

„Ne-am fixat un punct de vedere privitor la Moraes și ni-l
menținem. Dacă nu se transferă, aș fi bucuros că vom avea în
continuare un jucător care dă goluri. Moraes se poate transfera
numai în condițiile noastre: un milion de euro plus TVA, dar și
zece la sută dintr-un viitor transfer, altfel nu-l dăm. Poate, pe
zi ce trece, îi mărim prețul. Szukala nu cred că va pleca. Și l-ar
dori mulți, dar peste tot e criză, ei știu că e un jucător valoros
și costă”
, a spus Pădureanu.

Gloria Bistrița a disputat, sâmbătă, un meci de pregătire în
compania echipei a doua a clubului, care evoluează în Liga a III-a.
Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, golurile formației
antrenate de Nicolae Manea fiind marcate de Curtuiuș (penalti) și
Anton. Nu au evoluat în acest meci jucători precum Albuț, Vali
Năstase, Moraes, Băjenaru sau Szukala.

„A fost un antrenament prin joc, un antrenament foarte bun,
mai ales că a fost și pe zăpadă. M-a interesat modul cum aleargă
jucătorii și sunt mulțumit, s-au descurcat bine, mai ales că a fost
o săptămână foarte grea, cu antrenamente intense, și afară și la
sala de forță. Au marcat Curtuiuș și Anton, foarte bine. Se vede că
D’Agostino și Cafasso sunt jucători cu experiență. Această perioadă
este una de acumulări fizice, după care urmează stagiul din
Antalya, cu antrenamente specifice și meciuri de verificare. Până
la plecarea în Antalya, Moraes, Aliuță, Dulcea, Peteleu, care au
început antrenamentele mai târziu, îi vor ajunge din urmă cu
pregătirea pe ceilalți”
, a declarat antrenorul echipei
Gloria Bistrița, Nicolae Manea.

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri seară, că
transferul jucătorului brazilian de la Gloria Bistrița, Junior
Moraes, nu se va realiza în proporție de 90 la sută, însă are o
ofertă de a aduce un atacant din zona arabă, la recomandarea
tehnicianului Cosmin Olăroiu.
Mediafax

Publicat: 22 01. 2011, 15:15
Actualizat: 22 01. 2011, 15:17