Lordul a preferat în iarnă să-l cedeze pe atacant la Metalurg Donețk și nu Stelei, pentru că ucrainienii au promis că vor plăti și TVA-ul. Între timp, ucrainienii s-au răzgândit și n-au mai livrat banii, iar Moraes așteaptă izbăvirea de la UEFA.
Junior, ai auzit că Gloria va fi retrogradată? Da, s-a auzit și în Brazilia. Îmi pare rău pentru ei, dar am înțeles că aveau datorii neplătite. Este păcat că foștii mei colegi nu vor mai juca în Liga I, chiar dacă au demonstrat pe teren că merită.
Tu s-ar putea să te întorci la Bistrița, chiar și în ligile inferioare? Eu mai am un an de contract cu ei și nu am nicio clauză în care să scrie că pot pleca dacă echipa retrogradează. Sper însă să fiu declarat jucător liber de UEFA și să-mi găsesc o altă echipă. Mi-e dor să joc.
Cu cineva de la Steaua ai mai vorbit? Nu, pentru că toată lumea așteaptă decizia UEFA. Eu sper încă să ajung la Steaua sau la o altă echipă mare. Aștept oferte, pentru că mi-e greu fără fotbal. Crezi că Jean Pădureanu regretă acum că nu te-a vândut Stelei pentru un milion de euro? Cu siguranță că îi pare rău. Dacă mă vindea la Steaua, avea acum bani pentru datorii și echipa nu mai era retrogradată. S-a uitat la 200 de mii de euro și acum a rămas fără nimic. Era mai bine și pentru mine, și pentru el să plec la Steaua.
Când vei afla răspunsul UEFA? Sper că într-o săptămână.
Până atunci vei merge la Brazilia – România? Când e, miercuri? Cred că merg, pentru că va fi un meci frumos. „Dacă Pădureanu mă vindea la Steaua, avea acum bani pentru datorii și echipa nu mai era retrogradată”, Junior Moraes, atacant Metalurg Donețk 18 goluri a marcat Moraes pentru Gloria în Liga I
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER