Telenovela Junior Moraes nu s-a terminat cu un final fericit pentru Steaua și, din câte se pare, nici pentru brazilian. Fostul atacant al Gloriei Bistrița, actualmente vârful ucrainenilor de la Metalurg Donețk, are un mare regret: acela că n-a reușit să se transfere în Ghencea. Moraes spune că s-ar întoarce oricând în România și îi urează succes noului atacant al Stelei, Maicon, despre care Gigi Becali a spus că va deveni noul Moraes.
Junior, ce faci? Cum îți merge? Foarte bine, mulțumesc de întrebare! Sunt nerăbdător să înceapă campionatul. Ai văzut că am și marcat în ultimul meci de pregătire din Antalya?
Sincer, nu… Daaa, am jucat cu campioana Danemarcei, FC Copenhaga, am câștigat cu 1-0, singurul gol marcat de mine. A fost o frumusețe, crede-mă! (râde)
„Nici cu trei dicționare nu învăț rusa” Te-ai acomodat? Pfff, e greu tare cu limba rusă! Nici dacă o să-mi cumpăr trei dicționare n-am să apuc să înțeleg ce vorbesc. Și modalitatea lor de joc e puțin diferită, se joacă în mare viteză, dar asta e, m-am acomodat.
Simți vreo diferență între Gloria și actuala ta echipă? Ohoo, da. Chiar dacă acum suntem pe locul 10 și nu se poate spune că e tocmai bine, aici lucrurile stau cu totul altfel. Îți spun doar atât și trage tu concluziile: avem avion particular, cinci terenuri de antrenament, în cantonament avem camere cum am văzut doar la hoteluri de lux, sală de biliard, sintetice, două saune, piscină, avem absolut de toate! Au contat toate astea în alegerea ta? Cu siguranță! Am ales Metalurg Donețk și nu Krasnodar pentru aceste condiții. „Îmi pare rău că n-am ajuns la Steaua” Junior, toată lumea vrea să afle de ce nu ai mai ajuns la Steaua… Din cauza lui Pădureanu! Gigi Becali a făcut toate ofertele posibile pentru mine, și-a dorit mult să mă transfere, însă Pădureanu cred că urăște Steaua și n-a vrut sub nicio formă să mă vândă acolo. N-au apucat să se înțeleagă sub nicio formă.
Îți pare rău că n-ai mai ajuns în Ghencea? Da. Mi-am dorit mult să joc la Steaua. E un club mare și visam să fac performanță cu această echipă. De multe ori îmi imaginam că joc în Liga Campionilor îmbrăcat în tricoul roș-albastru. Asta e, nu s-a putut, ce să mai fac?
Gigi Becali speră să-l transforme pe Maicon în noul Moraes… Da, am auzit. Îi țin pumnii lui Maicon, îi doresc să fie cel mai bun de la Steaua și sunt fericit când aud că am lăsat o impresie bună în România. Te-ai mai întoarce aici? România e o țară superbă! M-aș întoarce oricând!
PROBLEMĂ‚ Pădureanu plânge că nu primește banii de la Metalurg Deși era încântat că l-a vândut în Ucraina pentru 1.250.000 de euro plus TVA pe Moraes, acesta fiind accidentat, Jean Pădureanu are probleme mari cu Metalurg Donețk. Gruparea din Ucraina refuză să achite prima tranșă bistrițenilor, în valoare de 750.000 de euro, iar „Tata” Jean amenință că se va adresa FIFA pentru soluționarea cazului. O situație asemănătoare a trăit și Steaua, care, deși l-a transferat pe Dică în Italia, a primit banii de la Catania după aproximativ doi ani și jumătate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER