Moraes, înlocuitorul lui Stancu în Ghencea?** „Îmi doresc din suflet ca el să vină la Steaua”
Odată cu plecarea lui Bogdan Stancu la Galatasaray, Steaua
rămâne fără unul dintre cei mai importanți jucători din atac.
În perioada următoare, trupa din Ghencea va încerca să transfere
unul sau doi atacanți pentru acoperirea golului lăsat de
Stancu.
Favorit pentru înlocuirea acestuia este atacantul Gloriei Bistrița,
Junior Moraes. Fostul tehnician al Stelei, Ilie Dumitrescu, crede
că venirea acestuia în Ghencea ar fi bună, numai că va avea nevoie
de o perioadă de adaptare.
„Acest jucător, dacă vine la Steaua, trebuie să se adapteze. Să nu
uităm că Bistrița se bate la retrogradare și nu există presiunea
care este la Steaua. La Bistrița dacă dădea gol, făcea nuntă sau
botez. Sigur, eu îmi doresc din suflet ca Moraes să vină la Steaua
și să facă aceleași performanțe ca la Gloria. Dar îi va trebui
timp. Așa am fost și eu la vremea mea, ce, m-am impus de la
început?”, a explicat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.