Moral de campion! Prin ce calvar a trecut Kapetanos! Grecul e om de bază la CFR după 11 operații și 30 de luni pe tușă
Kapetanos, atacantul care anul trecut a bătut pe Dinamo cu gol în minutul 90, a suferit până acum 11 operații, motiv pentru care a stat pe tușă doi ani și jumătate.
CFR mizează în această seară pe Pantelis Kapetanos, care spune că în Gruia transversează cea mai bună perioadă din carieră.
Atacantul a suferit mult pentru a ajunge la acest nivel: a fost operat de șase ori la genunchi, de patru ori la abdomen și o dată la nas.
Pantelis Kapetanos a ajuns om de bază în Gruia. Atacantul adus gratis de la Steaua a contribuit decisiv la titlul cucerit sezonul trecut și la calificarea echipei în grupele Ligii Campionilor. Cariera lui însă a fost una cu multe probleme. Ghionul a început în iarna anului 2004, pe când avea numai 21 de ani. Atunci a trebuit să se opereze pentru prima dată la mușchii abdominali. A stat pe tușă trei luni, dar mai apoi au urmat numeroase accidentări la genunchi. Cea mai grea perioadă a fost înainte să vină la Steaua. A avut din nou trei operații la mușchii abdominali, motiv pentru care a jucat numai trei partide între aprilie 2007 și iunie 2008! Totuși, Adrian Ilie a insistat pentru transferul lui la Steaua. „În Grecia am avut două operații la genunchiul drept, două la cel stâng, patru la mușchii abdominali și una la nas. Unii poate ar fi renunțat la asemenea probleme. Din păcate, randamentul meu a fost undeva la 50% din cauza acestor probleme. După ce am venit în România, la Steaua, a început să îmi meargă mai bine”, a spus Kapetanos la DigiSport.
A stat cinci luni pe tușă la CFR
Ghinionul nu s-a oprit însă pentru grec. Atacantul a suferit o nouă accidentare în iarna anului 2011, la genunchiul drept. Din acest motiv și pentru că avea un salariu de 250.000 de euro pe an, Gigi Becali a decis să îl pună pe lista de transferuri. CFR l-a achiziționat, deși nu era complet refăcut. Accidentarea i-a recidivat, motiv pentru care a ajuns pentru a 11-a oară la cuțit. A stat pe tușă aproape cinci luni, dar a avut puterea să revină și a devenit pion de bază în angrenajul CFR-ului. „Trec prin cea ai bună perioadă a carierei. Am luat primul trofeu de când joc fotbal și mă simt apreciat aici. Lumea a avut încredere în mine, m-au luat deși eram accidentat. Contează foarte multe pentru mine acest lucru”, a mai declarat Kapetanos, care a punctat în ultimele două meciuri directe cu Dinamo.
6 goluri a marcat Kapetanos în acest sezon, toate cu lovituri de cap
25 de mii de euro lunar e salariul grecului la CFR
„Mergem la Dinamo să batem, nu avem altă variantă. Ne luptăm în continuare la titlu”, Pantelis Kapetanos, atacant CFR Cluj
Accidentările lui Kapetanos
4 operații genunchiul drept
2 operații genunchiul stâng
4 operații Abdomen
1 singură operație la nas