Moraru confirmă transferurile Rapidului: „Frații Joan și Eduard Oriol sunt jucătorii noștri”
Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, joi, agenției de presă MEDIAFAX, că fotbaliștii spanioli Joan și Eduard Oriol au semnat contracte până în vară cu gruparea giuleșteană, cu opțiune de prelungire în cazul în care echipa se salvează de la retrogradare.
„Joan și Edu Oriol au semnat contractele și sunt jucătorii noștri. Vor juca la Rapid până la sfârșitul sezonului, iar apoi există drept de prelungire în funcție de rezultatele echipei„, a afirmat Moraru.
Oficialul a menționat că a fost oficializat și contractul cu fundașul ceh Tomas Josl, dar s-a renunțat la portughezul Hugo Lopes. „Josl este de ceva timp în cantonament cu echipa și am oficializat și contractul cu el. În schimb, am renunțat la fundașul portughez Hugo Lopes„, a adăugat Valerii Moraru.
În vârstă de 28 de ani, fundașul stânga Joan Oriol a evoluat în prima parte a sezonului în liga a doua engleză, la Blackpool. În cariera sa a mai jucat la Osasuna, Villarreal, CF Gava și Gimnastic de Tarragona. Fratele său geamăn, mijlocașul Eduard Oriol s-a aflat de asemenea până în această iarnă sub contract cu Blackpool. El a mai evoluat în carieră la formațiile Pobla Mafumet, Reus, Sant Andreu, Barcelona B, Zaragoza, Khazar Lankaran și AEL Limassol.
Tomas Josl, fundaș care a debutat pentru Rapid în meciul amical cu FC Marek de luni, are 30 de ani și a jucat ultima oară pentru formația indială NorthEast United FC. Pe parcursul carierei a mai fost legitimat la cluburile SK Hranice, HFK Olomouc, SK Hanacka Slavia Kromeriz, Tatran Presov, Ruch Chorzow și FC Vysocina Jihlava.
FC Rapid a transferat în această pauză competițională unsprezece jucători, Andrei Cerlincă, Milos Buchta, Joao Coimbra, Pavel Cmovs, Fred Benson, Rihairo Meulens, Marcel Gecov, Jeremy Sapina, Tomas Josl, Eduard Oriol și Joan Oriol. Alți doi fotbaliști, Cristian Săpunaru și Daniel Niculae, și-au dat acordul să evolueze pentru echipa condusă de Cristian Pustai, oficializarea contractelor urmând să se producă înainte de plecarea în cel de-al doilea stagiu de pregătire.
Dintre jucătorii pe care Rapid i-a avut în în turul Ligii I au rămas în lot doar opt jucători: Mircea Bornescu, Virgil Drăghia, Nicolae Vasile, Rui Miguel, Luis Filipe Kikas, Alexandru Dan, Mădălin Martin, Daniel Pancu. În aceste condiții, în al doilea stagiu de pregătire antrenorul Cristian Pustai va avea la dispoziție un lot de 21 de jucători.