Moraru, dezamăgit de prestațiile arbitrilor: „În acest retur cel mai mult m-au deranjat greșelile de arbitraj”

Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, luni, agenției de presă MEDIAFAX, că lucrul care l-a deranjat cel mai mult în partidele din cadrul returului Ligii I au fost greșelile de arbitraj împotriva echipei sale.

„Ce m-a deranjat cel mai mult în acest retur au fost greșelile de arbitraj împotriva noastră. Asta nu pot să înțeleg. Și au fost destule situații până acum, chiar și cu Universitatea Craiova. Chiar vreau să găsesc meciul din acest retur în care noi am fost avantajați de arbitraj. Dar mă tem că nu există”, a spus Moraru.

Oficialul grupării giuleștene susține că ar fi nedrept pentru jucători ca echipa să retrogradeze, având în vedere că într-un clasament al returului se află pe locul patru. „Ar fi nedrept pentru acești jucători ca echipa să retrogradeze. Într-un clasament al returului suntem pe locul patru. Ei au dat totul pe teren la fiecare meci, ba mai mult, au făcut și spectacol. S-a văzut asta și aseară (n.r. – duminică seara) cu Universitatea Craiova. Mie m-a plăcut foarte mult jocul, dar din păcate rezultatul a fost total nefavorabil”, a afirmat Valerii Moraru.

Echipa Rapid a pierdut, duminică seara, cu scorul de 1-2 partida disputată pe teren propriu cu CS Universitatea Craiova din cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I. În urma acestui rezultat, formația condusă de Cristiano Bergodi are șanse minime de a evolua și în sezonul următor în Liga I având în vedere că ocupă locul 13, ultimul retrogradabil, cu două etape înainte de finalul campionatului.

Mediafax

Publicat: 18 05. 2015, 21:00
Actualizat: 18 05. 2015, 21:01