Moraru, după decizia Comisiei de Licențiere: „Nu cred că vom face apel, depunctarea este corectă”

Moraru, după decizia Comisiei de Licențiere:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că decizia cu depunctarea (3 puncte) stabilită de comisia de licențiere este corectă, având în vedere unele datorii ale clubului, precizând că nu crede că va face apel.

„Știam de depunctarea aceasta de la început. Regulamentul este clar, dacă ai datorii ești sancționat. Deci depunctarea este corectă. Numai că noi nu am putut plăti acele datorii. Sunt datorii acumulate de club de la data intrării în insolvență (n.r. – 7 decembrie 2012) și până la preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către noi (n.r. – 25 iulie 2014). Din păcate, Rapid este în insolvență și până nu aprobă tribunalul din punct de vedere legal, noi nu avem cum să plătim. Administratorul judiciar a aprobat, iar acum așteptăm decizia instanței pentru a putea face efectiv plățile”, a spus Moraru, pentru MEDIAFAX.

FC Rapid și celelalte șapte cluburi sancționate cu depunctarea de Comisia de Fond au dreptul să depună memoriu la Comisia de Apel a Sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, până la sfârșitul acestei săptămâni.

FC Petrolul Ploiești, FC Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, FC Brașov și Metalul Reșița au primit sancțiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, reprezentanții cluburilor.

Astfel, în urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licență pentru Liga I, ediția 2015-2016, prima instanță a considerat că șapte grupări din primul eșalon și unul din cel de-al doilea nu au îndeplinit criteriile financiare.

În consecință, în primul an în care Federația Română de Fotbal a renunțat la sancționarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerințelor din manualul de licențiere, Comisia de Fond a stabilit următoarele sancțiuni: Metalul Reșița – 9 puncte penalizare, Ceahlăul Piatra Neamț – 9 puncte, Petrolul Ploiești – 6 puncte, CFR Cluj – 6 puncte, Rapid – 3 puncte, Oțelul Galați – 3 puncte, FC Brașov – 3 puncte, Universitatea Cluj – 3 puncte și 50.000 de lei.

Dintre cele opt grupări, sancționate în total cu 42 de puncte, Ceahlăul Piatra Neamț și Oțelul Galați sunt retrogradate matematic în Liga a II, iar Metalul Reșița nu poate evolua în ediția viitoare a Ligii I, pentru că, din Seria a II-a a Ligii a II-a din care face parte, a promovat deja ACS Poli Timișoara.

Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii I, prin decizii ale Comisiei de Disciplină și Etică a FRF, la solicitarea directorului de licențiere.

După ce în ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistrița, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obținerea licenției și au fost retrogradate în Liga a II-a la masa verde, conducătorii grupărilor din Liga I au solicitat conducerii FRF în octombrie 2014 relaxarea condițiilor și eliminarea sancțiunii cu retrogradarea. Pierderea licenței a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și modificarea componenței Ligii I după începutul competiției.

În 10 noiembrie 2014, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al FRF a eliminat sancțiunea cu retrogradarea, aceasta fiind înlocuită cu depunctarea și penalizarea financiară.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×