„Mori Mitică”, mesajul „acceptat” și de Jandarmerie!** Fanii Stelei au avut complici în derby-ul cu Dinamo
Crainicul roș-albaștrilor anunța cu 30 de minute înainte de startul meciului cu Dinamo că galeria Stelei va afișa „cea mai tare coregrafie văzută pe un stadion din România”. A avut dreptate, mesajul afișat a fost foarte dur.
„Mori Mitică!” a fost mesajul pe care Peluza Nord l-a afișat la derby-ul cu Dinamo, coregrafie care a fost imediat aplaudată de cei aproximativ 3000 de „câini” prezenți la meci.
Cum au păcălit Jandarmeria?
Totuși, pedeapsa nu a fost prea drastică pentru roș-albaștri, Comisia de Disciplină rezumându-se la un avertisment împotriva clubului din Ghencea. Asta, în timp ce rivalii de la Rapid, ai căror suporteri au scandat împotriva lui Dragomir la meciul cu Sportul, au primit o amendă de 10 mii de lei. Modul în care fanii au reușit să afișeze mesajul are o poveste inedită. Inițial, fanii au comunicat Jandarmeriei că din plăcuțele respective vor forma chipul lui Marius Lăcătuș. Totuși, conform unor surse din galerie roș-albaștrilor, firma de pază știa ce mesaj se va forma din plăcuțele aflate pe scaune. Mai mult, și oficialii echipei din Ghencea cunoșteau ce au pus la cale fanii echipei, însă chiar și așa nimeni nu a încercat să îi oprească.
47 de mii de oameni au fost prezenți la Steaua – Dinamo (3-2), joi seară