„Motanul” Stancu e Messi din Ghencea! **Grecii, uimiți de forța Stelei: „Zici că e Barça”
Steaua e de neoprit, deocamdată doar în amicale. Dacă
rezultatele din partidele de pregătire de până acum nu au avut
menirea să îi impresioneze prea mult pe fanii roș-albaștrilor,
trupa lui Pițurcă întâlnind formații modeste, victoria de vineri,
cu Olympiacos, e una de prestigiu.
Să învingi o formație pentru care au jucat Nikopolidis, Zairi,
Castillo, Raul Bravo, Silva de Souza, Maresca sau Luis Santo Diogo
nu este la îndemâna oricui, chiar dacă partida nu a avut un
caracter oficial.
Fanii eleni sunt destul de afectați de rezultat, dar mai ales
uimiți de forța trupei din Ghencea. O necunoscută totală pentru
suporterii greci, înainte de meci, Steaua a impresionat.
Dacă spre sfârșitul sezonului trecut, ultrașii din Ghencea
țineau să îi ironizeze pe favoriți pentru prestațiile proaste
(„Joacă Steaua zici că-i Barcelona/ Și Stoichiță zici că-i
Guardiola”, era un refren la modă), de această dată comparația este
făcută de alții și nu „la bășcălie”.
„Am urmărit meciul și am avut o prestație îngrijorătoare.
Steaua ne-a surclasat la toate capitolele, parcă era Barcelona, iar
noi am arătat ca niște zombii„, a scris un suporter pe
forumul lui Olympiacos, conform Onlinesport.
Nici presa din Grecia nu a rămas impasibilă la eșecul lui
Olympiacos și a lăudat, la rândul ei, jocul Stelei.
„Olympiakos a părut lipsită de idei în atac și vulnerabilă
la fiecare acțiune a Stelei„, a scris Sport Day.