Derby roman cu doi români titulari. Așa ar putea arăta un meci Lazio – AS Roma. După ce Ștefan Radu a semnat cu Lazio, Cosmin Moți e dorit de fosta echipă a lui Chivu. Deși nu a disputat foarte multe meciuri pentru roș-albi în acest sezon din cauza unei accidentări grave, fundașul trupei din “Ștefan cel Mare” este atent monitorizat de scouterii celor de la AS Roma.
Astfel, așa cum notează și mass-media din Peninsulă, Moți poate ajunge din această vară coechipier cu mijlocașul român Adrian Piț. Antrenorul Luciano Spalletti caută soluții pentru a suplini despărțirea de fundașul central Matteo Ferrari. Acesta este foarte aproape de a semna un contract cu AC Milan. Prețul corect: 3 milioane de euro
În aceste condiții, tehnicianul romanilor a pregătit o listă cu patru nume pentru a-l substitui pe Ferrari. Moți se află în atenția lui AS Roma alături de Bellaid, jucătorul lui Strasbourg, de Domizzi, de la Napoli, și de fundașul celor de la Siena, Loria. Șansele ca fundașul în vârstă de 23 de ani să ajungă la un acord cu italienii sunt foarte mari, mai ales că peninsularii sunt dispuși să plătească 3 milioane de euro, atât cât cer dinamoviștii pentru a renunța la Moți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER