Moți așteaptă să plece la Lazio

Transferul dinamovistului pe „Olimpico” este parafat, iar alb-roșiii vor încasa un milion de euro pentru un împrumut până în iarnă, restul până la șase milioane urmând să fie plătit pentru cedarea definitivă la bianco-celesti.

Oficialii alb-roșiilor au susținut ieri că Moți nu va pleca de la Dinamo, Cristi Borcea afirmând că jucătorul nu va pleca nici pentru o ofertă de zece milioane de euro.

Transferul se va face azi
Agenții săi explicau aceeași variantă, însă după-amiază Moți spune exact contrariul pentru site-ul lalaziosiamonoi.it. „Am discutat cu impresarul meu și mi-a spus că sunt șanse mari să ajung la Lazio. Duminică (n.r. – azi) mă întâlnesc cu președintele clubului, Cristi Borcea, și cu Victor Becali pentru a ști ce voi face”, a declarat jucătorul. Imediat, agentul său a anunțat că declarația e falsă. Stupoare însă, seara, la partida cu Universitatea, Moți, titular incontestabil este doar rezervă. Motivul oficialilor: „I-a stat mintea numai la transfer și nu s-a concentrat pentru meci”. În realitate, ei nu doreau o eventuală accidentare înaintea plecării la Roma, mâine fiind ultima zi de mercato, dar problema medicală a lui Tamaș a făcut ca Moți să intre pe teren.

Publicat: 30 08. 2008, 23:12