Moți:** „Dacă facem egal cu Steaua, lupta pentru titlu e încheiată!”
„Derby de România” bate la ușă. Mai sunt două zile până la cel
mai important meci al fotbalului românesc, eternul derby,
Dinamo-Steaua. Ambele formații sunt angrenate în lupta pentru titlu
și au neapărată nevoie de victorie pentru a nu se îndepărta de
obiectiv.
Cosmin Moți își dorește neapărat victoria în fața marii rivale
și crede că un eventual semieșec ar scoate gruparea din Ștefan cel
Mare din lupta pentru titlu.
„Dacă am face egal cu Steaua, lupta pentru titlu ar fi
încheiată pentru noi, pentru că am rămâne la 7 puncte de primul
loc. Cu siguranță ne așteptăm la un stadion plin. Dacă nici la un
meci cu Steaua nu vine lumea…dar nu vreau să mă gândesc la asta.
Sunt convins că stadionul va fi arhiplin”, a declarat Moți
la gsptv.