Moți demontează și varianta Keșeru pentru Steaua! „Sper să nu se supere pe mine, dar…”

Steaua poate să-și ia adio de la transferul lui Claudiu Keșeru, spune fundașul Cosmin Moți, convins că vicecampioanei îi va fi imposibil să-l convingă pe atacant să revină în această iarnă.

Gigi Becali a anunțat săptămâna trecută că e interesat de Keșeru, lăsând să se înțeleagă că atacantuș s-ar putea despărți în iarnă de campioana Bulgariei, însă Moți le transmite steliștilor că vârful de atac nu se gândește să plece de la Ludogoreț. Mai mult, și gruparea bulgară e mulțumită de Keșeru, astfel că mutarea la Steaua pare utopică.

„Eu nu l-am întrebat pe Claudiu, dar din câte știu eu mai are contract cu Ludogoreț. Sper să nu-l deranjeze că spun asta, dar eu știu că el își dorește foarte mult să rămână la Ludogoreț și e dorit acolo în continuare„, a declarat Cosmin Moți.

Deși a jucat timp de șase sezoane la Dinamo, între 2005 și 2008 și 2009 și 2012, Moți recunoaște superioritatea Stelei în acest moment și îi vede pe roș-albaștri favoriți la câștigarea titlului: „Cu durere o spun, dar Steaua e echipa care într-adevăr investește”.

Publicat: 03 10. 2016, 20:24
Actualizat: 03 10. 2016, 20:31