Motivul pentru care a plecat Papură + Cine ar putea prelua echipa din Bănie!
Cornel Papură nu mai este antrenorul Craiovei, iar clubul din Bănie a precizat că înţelegerea cu acesta a fost reziliată de acum o săptămână.
Papură, care îşi încheie astfel al doilea mandat pe banca tehnică, primul fiind în vara trecută, tot în acest campionat, a fost între timp şi secund al lui Victor Piţurcă. Papură a plecat după o ceartă cu Mihai Rotaru, motivul principal fiind implicarea patronului la echipă, de la transferurile de jucători până la posturile pe care evoluează aceştia. De asemenea, tehnicianul nu a mai vrut să colaboreze nici cu medicul echipei, Claudiu Stamatescu, cu care a avut mai multe conflicte în perioada în care a fost antrenor principal, pe marginea accidentărilor jucătorilor şi a metodelor de recuperare fizică utilizate de acesta.
Mihai Rotaru a admis că printre favoriţii de a prelua echipa este directorul de imagine al Ştiinţei, Gică Craioveanu, aflat însă în Spania, cu contract la un post de radio. Acum o săptămână, Mihai Rotaru, Marcel Popescu şi Sorin Cârţu îl confirmau în funcţie pe Cornel Papură, spunând că nu se pune problema schimbării lui, dar între timp a intervenit această ceartă la cuţite între antrenor şi finanţator.
„În urmă cu aproape o săptămână, clubul Universitatea Craiova a încheiat în mod amiabil relațiile contractuale cu antrenorul principal Corneliu Papură. Pentru a nu perturba activitatea clubului, am preferat să ținem această informație confidențială. În acest moment suntem în procedura pentru desemnarea unui nou antrenor principal și sperăm că vom lua cea mai bună decizie. Pentru a evita eventualele speculații din partea presei, facem precizarea că modul nostru de lucru nu presupune negocierea cu mai mulți antrenori în același timp”, este comunicatul clubului din Bănie.
- Edi Iordănescu, prima variantă pentru banca tehnică a Craiovei. Reacția lui Pițurcă: „Totul e condus din umbră de Mihai Rotaru!”