Porumboiu și-ar fi ieșit din fire atunci când a fost anunțat că tehnicianul său s-ar fi aflat în biroul lui Giovani Becali când Rotariu a semnat cu Dinamo
Gabi Balint a devenit duminică cel de-al 13-lea antrenor care s-a despărțit de FC Vaslui în decurs de 11 ani. Plecarea fostului internațional a stârnit, însă, nedumerire în ceea ce privește motivele despărțirii subite de gruparea moldoveană. Aparent, tehnicianul a luat această decizie în semn de solidaritate după ce secundul său, Iosif Rotariu, a fost demis de către Consiliul de Administrație, însă, ProSport a aflat că adevăratul motiv pentru care s-a ajuns aici a fost cu totul altul.
„Să te plătească Giovani”
Surse din interiorul clubului ne-au dezvăluit că Adrian Porumboiu ar fi explodat de nervi atunci când a aflat că tehnicianul său ar fi participat la realizarea transferului lui Dorin Rotariu la Dinamo. Mai precis, Gabi Balint s-ar fi aflat în biroul lui Giovani Becali atunci când Rotariu a semnat cu alb-roșii, fapt ce l-ar fi iritat la maximum pe șeful moldovenilor. Mai mult, Porumboiu i-ar fi cerut socoteală tehnicianului pe un ton răspicat. „Noi încercăm să-l aducem pe copil la Vaslui și tu ești cu el când semnează cu Dinamo?!”, ar fi răbufnit Porumboiu. Replica lui Balint l-a lăsat mască: „Păi și ce să fac? Să mă cert cu Giovani?”. „Bine! Să te plătească Giovani atunci!”, i-ar fi spus Porumboiu lui Balint. În ciuda acestor discuții aprinse, cei doi ar fi convenit să declare apropiaților că s-au despărțit de comun acord.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER