Agentul fotbalistului Alexandru Maxim e fostul internațional român Lucian Marinescu. Acesta a declarat pentru Prosport că jucătorul său are șanse mai mari de a se transfera în străinătate decât în Liga 1, confirmându-l astfel pe Marin Condescu.
„Maxim e un fotbalist de mare viitor și nu duce lipsă de oferte. Cu Steaua nu s-a discutat nimic, mă refer între jucător și clubul domnului Becali. Maxim are oferte din Germania, Italia, Belgia și Spania. Uitați, domnul Mircea Rednic care e la Standard Liege l-ar dori de Maxim, dar nu cred că se poate realiza acest transfer, deoarece belgienii vor să-l împrumute mai întâi, și apoi să-și păstreze opțiunea de cumpărare. La meciul de la Brașov chiar eu am fost în tribună cu un scouter din Serie A. Sunt multe echipe care doresc să-l ia pe Maxim„, a declarat Lucian Marinescu pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER