Rezultatele modeste înregistrate la cârma naționalei i-au adus lui Răzvan Lucescu mulți contestatari în rândul oamenilor de fotbal din țară. Surprinzător sau nu, unul dintre aceștia este chiar Cristi Borcea, care avea până nu demult o relație excelentă cu actualul selecționer.
Atât președintele executiv al „câinilor”, cât și Gigi Becali, îl propun pentru banca naționalei pe Cosmin Olăroiu. Dacă relația de prietenie dintre Oli și patronul Stelei este binecunoscută, opțiunea lui Borcea poate părea bizară la prima vedere.
Nu este deloc așa. Oficialul lui Dinamo știe că unul dintre numele vehiculate pentru a-l înlocui pe Răzvan Lucescu este cel al lui Victor Pițurcă, cel pe care vrea să-l aducă în vară în Ștefan cel Mare.
Astfel, Borcea face lobby pentru Cosmin Olăroiu la funcția de selecționer al echipei naționale, tocmai pentru a face posibilă instalarea lui Piți în Ștefan cel Mare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER