MOURINHO în vizită la JOSE
Presa a speculat mult pe asemănarea dintre cei doi tehnicieni. E drept că totul a pornit de la portughez și de la performanțele acestuia, însă relativ repede i s-a găsit un antrenor care să îi semene celebrului Jose.
Răzvan Lucescu, poreclit și „Mourinho” al Est-ului, a decis să treacă de la vorbe la fapte, alegând să petreacă o săptămână la Milano, în cantonamentul Interului. Tactica închisă, la rezultat, și fularele celebre ale celor doi – motivele pentru care presa i-a tot asemuit – au fost trecute în planul doi în această săptămână.
Începând de luni, Lucescu jr face naveta zilnic între Milano și Apiano Gentile, având în dotare un carnețel, multă răbdare și, mai ales, dorință de perfecționare.
Cină cu Moratti
Tehnicianul Brașovului se întâlnește în fiecare dimineață cu Cristi Chivu și parcurg împreună cei 45 de kilometri ce îi despart de celebra bază de pregătire. La întoarcere, cei doi își împart concluziile. Și tot așa.
E clar că numele Lucescu nu poate trece neobservat la Inter. Seniorul Mircea a antrenat actuala campioană a Italiei acum zece ani și a rămas în relații excelente cu patronul Moratti. Aflat și el în Italia, Lucescu senior ar fi facilitat accesul fiului său la Apiano Gentile, dar și participarea acestuia la o cină cu Moratti și cu echipa Interului ce va avea loc în această seară într-o locație selectă din Milano.