Mourinho Magiun!

Finalul meciului Astra – CFR Cluj (1-0) a fost marcat de o
replică de zile mari a lui „Magiun”, care a declarat pe noul
www.prosport.ro că „nu mă pot compara cu Mourinho pentru că el este
mai antrenor decât mine, dar cu siguranță eu am fost mai fotbalist
decât el”. Marin Barbu a acceptat ieri inițiativa ProSport de a
vorbi despre succesul cu CFR Cluj chiar în vestiar, acolo unde
indicațiile tactice erau la locul lor (medalion).

-Domnule Barbu, câte telefoane de felicitare ați primit după acest
succes?

-Încă mai am baterie la telefon, ca să spun așa. Am primit multe
telefoane de felicitare, mă bucur sincer că am bătut, deși nimeni
nu ne dădea prea multe șanse. Ar trebui să se dea mai multă
încredere și tehnicienilor români. Școala noastră de antrenori nu e
cu nimic mai prejos decât cele din străinătate.

-Ați avut multe zile la rând doar 14-15 jucători în lot, dar, chiar
și așa, ați învins liderul.

-Da, e adevărat, însă am completat lotul cu străini, pentru că nu
erau alte soluții. Știți însă părerea mea, voi ține străinii la
echipă doar dacă sunt titulari, adică mai buni ca românii.

„CFR-ul are câțiva balauri!”


-Introducerea lui Stan a ținut de inspirație sau…

-Nu mă dau filosof, să spun că știam eu că dă Stan gol sau alte
alea. Era schimbarea gândită dinainte, pentru că Vădrariu nu poate
duce 90 de minute la intensitate maximă, este încă un copil.

-Ce le-ați spus înainte de meci, la pauză și după
joc?

-Înainte de joc, să nu le fie frică, fiindcă nu au nimic de
pierdut. Dacă luam bătaie, ne bătea echipa de pe primul loc. Apoi,
la pauză, că ar fi păcat să pierdem. La sfârșit, ne-am pupat, ce să
le mai spun?!

-Care este secretul victoriei?

-În primul rând, schimbarea atmosferei. Sunt copii foarte buni, nu
e nevoie doar de par și bici. Apoi, fotbalul nu e matematică, dar
nici întâmplare, am studiat foarte bine adversarul. Fiecare știa ce
are de făcut, am pregătit foarte bine apărarea pe fazele lor fixe,
pentru că au câțiva balauri la care trebuie să fii foarte atent,
altfel te cureți. Am reușit să speculăm și noi unul din punctele
lor slabe, viteza fundașilor, iar de la o astfel de fază a venit
golul, cu pasa lui Strătilă și șutul lui Stan.


La acel 4-5 Dinamo – Foresta a fost și mare parte
hazard. Cu CFR a fost vorba de muncă, de tactică,
tată!

Marin Barbu, antrenor Astra Ploiești

La Astra am schimbat atmosfera. Sunt copii foarte buni,
care nu au nevoie doar de par și de bici

Marin Barbu, antrenor Astra Ploiești


Povestea lui 5-4 cu
Dinamo

Cariera de antrenor a lui Marin Barbu nu poate fi „detașată” de
succesul istoric din noiembrie 2000, când a revenit, cu Foresta, în
partea secundă a meciului, de la 4-0 pentru Dinamo la 5-4 în
favoarea moldovenilor, chiar în „Groapă”! „La 4-0 pentru Dinamo,
președintele Huțu l-a sunat pe Crainiciuc și i-a zis că ne
întoarcem cu trenul. La 4-1, era bine că am dat golul de onoare. La
4-2, deja mă gândeam că pierdem onorabil. Când s-a făcut 4-3, ne
crescuse tensiunea. La 4-4, mă rugam de Salomir să fluiere
sfârșitul. A arătat că mai e o fază, bătea Dinamo o lovitură
liberă. Eu strigam: «Gata, gata!», iar pe contraatac s-a făcut 5-4
pentru noi. A fost ca și cum te-ai răsturna de patru ori cu mașina,
apoi ai reveni pe pistă și ai câștiga”, a povestit „Magiun”.

Publicat: 03 05. 2010, 09:21
Actualizat: 03 05. 2010, 09:23