Mourinho, pus la zid de un jucător din Liga 1:** „Nu m-a avut la suflet!” Ce fost jucător al lui Inter îl critică pe portughez

Caracterul lui Mourinho este contestat de foarte multă lume din fotbal. Chiar și jucătorii se plâng de stilul portughezului. Unul dintre jucătorii cu care a lucrat Jose Mourinho este Nwankwo Emeka Obiora, acum ajuns la CFR Cluj.

Nigerianul a lucrat cu The Special One la Inter Milano, dar a fost nevoit să plece din Italia pentru că nu s-au înțeles.

„La Inter, primul an a fost foarte foarte bun, dar după primul an lucrurile au început să se schimbe, iar experiența mea acolo nu a  fost tocmai bună. S-a produs o ruptură între mine și antrenor și a trebuit să plec, dar în general a fost o experiență benefică”, a spus Obiora pentru City News. Și pentru că Jose Mourinho nu a avut încredere în calitățile lui Obiora, acesta a fost trimis înapoi la echipa a doua. Mijlocașul a refuzat propunerea lusitanului. „Mi-a spus să mă întorc la echipa de tineret și eu nu am vrut. Nu mă puteam întoarce la juniori, de unde plecasem în urmă cu un an, cam asta e ce s-a întâmplat”, a explicat fotbalistul.

De la Inter, Obiora a ajuns la Parma, apoi la Gubbio și Padova. La formația din Serie B a fost remarcat de CFR Cluj.

Chiar și după acest episod, Obiora spune că îl admiră în continuare pe Mourinho. „Mourinho este un mare antrenor. Doar atât pot spune de el. Un mare antrenor și un mare manager”, a mai spus Obiora.

2010-2011 este sezonul în care Obiora a jucat la Inter

Publicat: 14 03. 2013, 14:48
Actualizat: 14 03. 2013, 14:49