După aproape cinci sezoane petrecute la Rapid, Mugurel Buga va părăsi gruparea „feroviară”. Regretele atacantului sunt mari. De la 1 ianuarie 2010, acesta devine liber de contract și poate semna cu orice echipă care îi va satisface pretențiile financiare. „Îmi vine să plâng când mă gândesc că voi pleca din Giulești, aici am cunoscut cele mai mari performanțe din cariera mea. Am fost la un pas de semifinalele Cupei UEFA și numai ghinionul a făcut să nu trecem de Steaua. Am 32 de ani și îmi doresc să prind și eu un contract în străinătate”, a explicat Mugurel Buga.
De serviciile lui „Pele” s-a interesat Xanthi Skoda, dar fotbalistul nu a fost mulțumit de oferta grecilor, așa că tratativele au eșuat. Așa că Nae Manea speră să-l convingă pe George Copos să-i mai prelungească pentru un sezon înțelegerea. „Am nevoie de Buga, este un jucător foarte valoros și voi purta o discuție cu domnul Copos pentru a face tot posibilul să-l ținem în continuare”, a declarat tehnicianul Rapidului.
7 goluri a marcat Buga în acest sezon pentru Rapid
„Sper ca la finalul carierei să revin la Rapid și să ajut clubul din postura de antrenor sau de oficial„ Mugurel Buga, atacant Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER