Mulțescu a găsit vinovații după 0-0 cu Concordia: „Arbitrajul a fost rușine, e inimaginabil ce s-a întâmplat”
Gheorghe Mulțescu, antrenorul echipei CS U Craiova, a declarat în urma rezultatului de egalitate, scor 0-0, cu Concordia Chiajna, că formația sa merita să plece cu toate cele trei puncte, însă se vede lipsa unui atacant veritabil, care să marcheze des.
„O frustrare a fost acest final de joc, pentru că am atacat încontinuu, când am dat pe poartă, a apărat Bălgrădean, iar când a trecut mingea de el, s-a dus puțin de lângă bară. Îmi doream să fim măcar puțin pe primul loc, conta pentru moral și consider că jucăm cel mai bun fotbal, alături de Viitorul. Trebuie să fim mult mai concentrați la finalizare și să încercăm să marcăm. Nu avem un jucător care să marcheze goluri. Arbitrajul a fost o rușine, am avut un penalty, două offsiduri care nu au fost, este inimaginabil ceea ce s-a întâmplat. Nu este permis să dai cartonaș galben în minutul 2.
Nu mi-a zis nimic, nu a vorbit cu mine, s-a întors cu spatele și a plecat, nu mi-a dat explicații. Puțini sperau ca la începutul campionatului să avem asemenea traseu și vreau să-i felicit pe jucători pentru toată munca depusă. Dacă vom face transferuri care să ne ajute să creăm un echilibru între compartimente, ne putem bate la titlu. Nu avea nicio logică turneul naționalei sub 23 de ani. A fost o greșeală din partea Federației pentru că nu au întrebat cluburile când încep pregătirile”, a declarat Gheorghe Mulțescu la Digi Sport.
În urma acestui rezultat, CS Universitatea Craiova se află pe locul patru în clasament, cu 37 de puncte, la egalitate cu Steaua și Gaz Metan Mediaș, însă cele două formații au un meci în minus, în timp ce Concordia Chiajna încheie anul 2016 pe poziția a 12-a, cu 17 puncte.