Mulțescu are mari probleme de lot, dar își propune să încurce liderul: „Încercăm să facem față și să abordăm meciul la victorie!” Schimbare de căpitan la Craiova

Ieșită din lupta pentru titlu după eșecul cu CFR Cluj, CS Universitatea Craiova întâlnește în decurs de 4 zile cele două favorite la câștigarea campionatului, Viitorul și FCSB. Despre partida cu echipa lui Gică Hagi, programată joi, de la ora 18, la Ovidiu, antrenorul Craiovei, Gigi Mulțescu, a declarat că este unul dificil, însă va fi abordat la victorie de olteni, în ciuda lotului subțiat de accidentări, disponibilizări și suspendări.

„Nu mai trebuie să spun cât este de important meciul cu Viitorul și cât de valoroasă este echipa gazdă. Sunt jucători de la Academie, care au crescut împreună, unii deja s-au maturizat, formează o echipă foarte puternică. Încercăm să facem față și să abordăm meciul la victorie. Din păcate, am pierdut 4 stoperi (Acka, Kay, Popov și Barthe, n.r.) acolo am avut cele mai multe probleme în ultima vreme. În față am adus mingea bine, dar în apărare dacă nu ești foarte exact poți primi multe goluri, așa cum s-a întâmplat cu CFR. Așadar, lipsesc la Ovidiu: Popov, Briceag și Barthe, dar și Ivan, de care sunt dezamăgit, atât pentru eliminarea într-un moment în care nu mai conta, dar și pentru faptul că a aruncat banderola. La Viitorul, banderola o va purta Alex Băluță, iar următorul căpitan este Bancu. Avem jucători care abia așteaptă să intre. Nu jucăm pentru un punct, nici nu știm știm asta, dacă batem la Viitorul și apoi pe Steaua reintrăm în luptă. Deși mă așteptam ca Astra să se impună acasă, Viitorul a venit cu niște jucători care nu evoluaseră în Cupă și a câștigat datorită valorii. Coman, Chițu, Nedelcu, Benzar sunt jucători care au demonstrat că au mare valoare și Viitorul merită să fie pe primul loc”

Antrenorul Craiovei s-a referit și la meciul pierdut la Pitești contra CFR-ului: „Am plătit bucuria calificării meciului cu Dinamo în jocul cu CFR, dar acceptăm acest lucru, fiindcă mai sunt etape și se poate recupera. Și cu CFR dacă vă uitați pe cifrele Instat doar la goluri și la faulturi ne-au depășit, în rest am avut superioritate, am avut ocazii, dar nu le-am fructificat în momente-cheie. CFR este o echipă foarte agresivă, matură, știe să joace la rezultat și ne-a pedepsit de fiecare dată când a avut ocazia. Pe acest Tiago Lopes toată Liga I îl știe cum înjură și ce poate debuta, însă ce mi-au auzit urechile de la el, cum ne-a putut înjura este ceva inimaginabil”.

Mulțescu acuză faptul că Universitatea nu joacă niciun meci pe teren propriu, dar și subțirimea lotului, în contextul unui program încărcat. „Trecem printr-o perioadă mai grea, avem un program încărcat, totodată lotul subțiat și ne deplasăm la interval de 2 zile să jucăm pe diverse stadioane. Refacerea este determinantă această perioadă. Nu suntem în criză de formă, suntem în criză de jucători și de timp. Avem jucători accidentați și suspendați, au mai fost și jucătorii străini care au plecat. Subțirimea lotului ne creează probleme, dar și acest lucru poate fi un avantaj, fiindcă putem promova jucători de la echipa a doua, iar aceasta este una dintre filosofiile clubului. Eu sunt obișnuit de la Sportul cu această politică. Problema jucătorilor tineri este inconstanța, dar nu putem decât să-i sprijiim”.

Mateiu: „Ne trebuie victorii cu Viitorul și FCSB”

Alex Mateiu a declarat că victoria este oobligatorie pentru Craiova în meciurile cu Viitorul și FCSB: „Ne așteaptă un meci foarte greu, mereu am avut meciuri grele cu ei, sunt o echipă de calitate, care pasează foarte bine, dar sperăm să câștigăm, trebuie să intrăm motivați și să ne impunem jocul. Și noi avem jucători buni, cu viteză, trebuie să marcăm și să-i surpindem. Este o săptămână foarte grea, în care trebuie să câștigăm ambele meciuri, cu Viitorul și FCSB, fiindcă egalul nu ne mai ajută. Nu ne gândim la titlu, dar jucăm, luăm fiecare meci pas cu pas. Nu mă interesează cine este favorit să câștige campionatul. Dacă suntem deștepți și jucăm cum trebuie, putem să luăm și noi titlul”.

Puștiul Jovan Markovic a amintit că el nici nu se născuse atunci când Craiova a jucat ultima oară în cupele europene, în 2000. „La Viitorul trebuie să jucăm cât mai bine și să venim cu toate punctele acasă. Eu nu eram născut când Craiova a jucat ultima oară în cupele europene, nu mai zic de ultimul trofeu. Mi s-a spus că am debutat bine, în ciuda eșecului cu CFR am primit multe felicitări. Sper să luăm Cupa României și să terminăm cât mai sus în campionat” a declarat atacantul de 16 ani.
 

Publicat: 04 04. 2017, 13:17
Actualizat: 04 04. 2017, 14:35