Mulțescu, de la „nu am lot pentru titlu” la „normal că nu abandonăm lupta”. Cum a schimbat „macazul” după înfrângerea cu Steaua

Imediat după ce a preluat echipa de la Răzvan Lucescu, Gigi Mulțescu declara că nu are lot pentru lupta la campionat. A venit înfrângerea cu Steaua, 2-3, și gândurile antrenorului se duceau deja spre întărirea din mers a echipei. Două victorii consecutive, 3-1 la Viitorul și 1-0 cu Gaz Metan, au fost de ajuns ca tehnicianul Petrolului să își schimbe atitudinea și obiectivul: „Am zis că nu abandonăm ideea”, spune antrenorul, care crede că Steaua, Petrolul, CFR și Astra sunt echipele care vor trage până la sfârșit la câștigarea campionatului.

„Sigur că aveam niște rezerve, pentru că nu știam, aveam niște variabile, nu știam cum voi rezona cu echipa, ce va fi cu Mutu, dar am mers pas cu pas, am încercat să rezolvăm problemele din mers, probleme tactice, fizice, de organizare a jocului, de toate… Rămânem în continuare cu același obiectiv, dar va trebui să progresăm la fiecare meci. Și așa s-a și întâmplat, după părerea mea”, a declarat Mulțescu la Digi Sport.

A întors-o „ca la Ploiești”

„Eu am zis că obiectivul rămâne același, dar acum… în momentul acela, sigur că situația era mai grea. Am și spus, îmi aduc aminte, că o luăm pas cu pas și că importante sunt următoarele meciuri. Avem două săptămâni să ne rezolvăm toate problemele. Poate mai reușim să ne îmbunătățim jocul… Am zis de la început, și când am pierdut cu Steaua, că nu abandonăm ideea. Normal că sunt convins că putem câștiga titlul. Dacă am reușit să mai reglăm în cele 14 zile la dispoziție, cu atât mai mult putem rezolva problemele în cele două săptămâni de pauză”, a întărit antrenorul care a reușit salvarea de la retrogradare cu Petrolul, în urmă cu trei sezoane.

Steaua, CFR și Astra rămân rivalele la câștigarea campionatului

„Cele două favorite la titlu sunt trei: Steaua, CFR și Petrolul. Dar e bine ca pe noi să nu ne bage în seamă, să nu fim în prim-planul bookmakerilor. Nici Astra nu se poate spune că a ieșit din lupta la titlu. Dacă-și reconsideră jocul și își îmbunătățește… În sistemul ăsta cu trei puncte, se poate schimba repede totul. Se poate întâmpla orice. Astra are lot bun, se poate întâmpla orice… E prea devreme să vorbim de ieșirea lor din lupta la titlu”, a mai spus Gigi Mulțescu.

3 este locul pe care îl ocupă Petrolul după 10 etape desfășurate în Liga 1. Ploieștenii sunt la 5 puncte de liderul Steaua

Publicat: 07 10. 2014, 08:19
Actualizat: 07 10. 2014, 08:20