Mulțescu dezamăgit: „Lotul nu e acoperit valoric și nici numeric”! Alexe „verde” pentru transfer, Matei rămâne încă un an

Gheorghe Mulțescu a intrat în pâine la Dinamo, însă optimismul de la început – când recunoștea că a fost impresionat de lista de posibile achiziții prezentată de Negoiță – s-a mai temperat. „Câinii” au făcut mai multe trialuri pentru a descoperi jucători cu potențial, care pot deveni în viitor soluții, însă lotul este unul destul de slab recunoaște tehnicianul.

La acest lucru a contribuit și imposibilitatea de a parafa două transferuri: englezul Thomas Black (25 de ani) și Vladimir Brankovic (27 de ani). Ambii l-au impresionat pe Mulțescu, însă doctorii le-au descoperit probleme de sănătate la vizita medicală dinaintea semnării contractelor. Ratarea transferului sârbului a fost o lovitură grea, în acest Mulțescu având o singură variantă pentru postul de fundaș stânga – pe juniorul Radu Andrei (16 ani), care, deși este un tânăr de mare perspectivă, nu poate fi considerat un jucător pe care un club ca Dinamo să se bazeze.

Nu îmi este ușor, lotul nu este acoperit valoric și numeric, mai pleacă și jucători, dar asta este situația de criză. Dacă jucătorii au oferte bune și pentru club, și pentru ei, atunci este normal să plece. Cum au apărut ei, o să apară și alții„, a declarat Mulțescu pentru www.dolcesport.ro

La capitolul plecări, Marius Alexe este în pole-position, el declarând în mai multe rânduri că își dorește să facă pasul spre o echipă de top din Vest. Pentru vârful „câinilor” există interes din Bundesliga și pare doar o chestiune de timp până dinamoviștii îi vor da „liber” la transfer. Totuși, Mulțescu are încredere că alți fotbaliști valoroși nu vor părăsi echipa, celălalt produs de export al clubului din Ștefan cel Mare, Cosmin Matei, urmând a rămâne încă un sezon.

Numai Alexe are „verde” să plece, cu Matei nu sunt de acord, nu este timpul, mai are de jucat. Oricum, deocamdată nu avem vreo ofertă foarte bună pentru el. Ce înțeleg prin ofertă bună? Matei poate să plece pe două milioane de euro, măcar. Iar la Alexe trebuie să fie 3-4 milioane de euro, cam asta este cota lui„, a mai precizat tehnicianul pentru www.dolcesport.ro

Matei, „câine” adevărat

Tânărul mijlocaș din Ștefan cel Mare nu face o tragedie din rămânerea la Dinamo. Din contră, Matei a explicat că nu are de ce să regrete dacă oficialii vor decide să nu îi ofere încă șansa unui campionat mai puternic

Doamne ferește, Dinamo este un club mare și sunt mândru că joc la această echipă și pot să fac performanță„, a spus Matei.

Publicat: 19 06. 2013, 15:52
Actualizat: 19 06. 2013, 16:00