Tehnicianul echipei Sportul Studențesc, Gheorghe Mulțescu, a declarat după victoria din meciul cu Sportul Studențesc, scor 2-1, că în opinia sa formația Dinamo este favorită în derbiul cu Steaua, deoarece steliștii nu l-au convins în nicio partidă.
„Steaua – Dinamo este un meci de referință. O văd pe Dinamo favorită, pentru că are un atac mai bun și o viteză superioară. Deocamdată Steaua nu m-a convins în niciun meci, inclusiv cu noi”, a spus Mulțescu referitor la partida programată luni, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.
Gheorghe Mulțescu a precizat că Sportul Studențesc a obținut trei puncte foarte mari în meciul cu Pandurii. „După trei meciuri în care am condus și am pierdut mă simțeam inutil, pentru că eu gândesc jocul, iar alții îl câștigă. Sunt trei puncte foarte mari, obținute împotriva unei echipe scăpate de grijile retrogradării. Am suferit mult în prima repriză, Pandurii ne-a dominat, dar la pauză am așezat puțin lucrurile și am pus presiune pe ei. Și a ieșit la rampă și un jucător valoros, bun pentru echipa națională. Este bine că am reușit să rămânem motivați în joc și că am revenit de la 0-1”, a explicat el.
Formația Sportul Studențesc a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, înregistrând astfel a cincea victorie din acest sezon.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Tiberiu Bălan ’69, ’81. Pentru Pandurii a înscris Vranjes, în minutul 11.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER