Antrenorul formației Petrolul Ploiești, Gheorghe Mulțescu, a declarat, vineri, că adversara din etapa a X-a a Ligii I, Gaz Metan Mediaș, e o echipă care „are tupeu” în deplasare și că jucătorii săi vor fi nevoiți să facă un marcaj strict, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu mai există meci ușor, cu atât mai mult cu cât Gaz Metan a reușit evoluții bune și a câștigat puncte în deplasare. Echipa din Mediaș abordează altă partitură față de Viitorul, este disciplinată tactic, are un sistem defensiv bine pus la punct, dispune de jucători de execuție. Va trebui să fim mai exacți, mai preciși în ceea ce înseamnă marcajul, presingul și dublajul. Gaz Metan are tupeu în deplasare, dar depinde și de noi dacă îi vom lăsa să facă ce vor pe teren. Ei au spus că merg și la Steaua să învingă. Va trebui să folosim fiecare minge pentru a concepe un nou atac. Vreau să gândim atacul încă de când mingea se află la adversar. Sunt mulțumit de echipă, se vede o creștere în jocul nostru, am câștigat din punct de vedere al exprimării echipei, chiar dacă jucătorii au avut fluctuații de formă. Deocamdată facem sistemul în funcție de jucători. În cel mai scurt timp însă o să trecem la 4-4-2„, a spus Mulțescu.
Tehnicianul a avut cuvinte de laudă la adresa mijlocașului Victoraș Astafei, pe care îl vede convocat în viitor la echipa națională: „Astafei și-a câștigat, în mare măsură, locul de titular la Petrolul. Nu cred că este exagerat să-l propun la echipa națională. Este un jucător care, la scară mai mică, se aseamănă cu Muller, de la nemți. Are capacitate de efort, rază mare de acțiune, apare la finalizare. Paradoxal, în meciul cu Steaua nu i-a ieșit, din cauză că a fost prea disciplinat. Acum cred că a înțeles ce vreau de la el. Aici e ca la admitere, nu ca la BAC. Poți să iei 9,50, vine unul cu 9,51 și ți-o ia înainte”.
Despre uruguayenii Gallegos și Pastorini, tehnicianul a spus că aceștia vor continua la Petrolul, cel puțin în perioada următoare, cei doi urmând a fi evaluați încă o dată într-un meci amical programat la finalul perioadei de întrerupere a campionatului, datorită meciurilor echipei naționale din preliminariile Campionatului European din 2016.
Partida Petrolul Ploiești – Gaz Metan Mediaș, din cadrul etapei a X-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.00.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER