Mulțescu: „Meciul cu ASA este unul periculos!” Ce a spus despre transferul lui Sânmărtean la Pandurii

Antrenorul Craiovei, Gigi Mulțescu, spune că una dintre preocupările sale după eșecul cu Pandurii a fost să refacă moralul jucătorilor, care au pierdut un meci pe care l-au controlat: „După meciul cu Pandurii nu am vorbit nici cu familia, la ce nervi am avut. Rezultatul a fost unul mincinos, după un joc atipic, o partidă nebună, în care am avut superioritate confirmată de cifrele InStat. Am lucrat la psihicul jucătorilor, cred că au înțeles ce am greșit, și eu și ei suntem vinovați.  Mi-am asumat o parte din vină în fața jucătorilor, formăm un colectiv viu, putem dialoga. Iar la fiecare antrenament am căutat să corijăm greșelile, pentru a fi mai buni de la o etapă la alta. Ne-a lipsit norocul, dar fără muncă și fără concentrare nu se poate. Trebuie să forțăm norocul să fie în favoarea noastră”. Mulțescu a explicat evoluțiile sub așteptări ale lui Bancu și Ivan în meciul cu Pandurii: „Prestația lui Bancu a fost influențată de problema medicală pe care a avut-o, iar Ivan nu a dat randament decât la ultima execuție, în rest a jucat bine, s-a și văzut că a fost placat pentru a putea fi oprit”.

Despre meciul cu ASA, Mulțescu a declarat că este unul periculos, ținând cont că ardelenii și-au schimbat complet echipa față de sezonul trecut și că nu au nimic de pierdut la Craiova: „Ne așteaptă un meci periculos. Nu știu dacă mai greu decât cel cu Pandurii, dar mai periculos. ASA Târgu Mureș îmi aduce aminte de echipa Sportul Studențesc, cu jucători tineri care nu au inhibiții, nu au emoții. Vor fi preocupați să închidă jocul și să iasă pe contraatac. Nu-i cunoaștem prea bine”.

Mulțescu a precizat că nu a fost interesat de transferul lui Lucian Sânmărtean și că mai are nevoie de doi jucători pentru a face față pe cele trei fronturi: campionatul, Cupa României și Cupa Ligii. Pentru jocul cu ASA este indisponibil Briceag, accidentat.  În schimb, va debuta brazilianul Gustavo Vagenin, despre care Mulțescu spune că „este un jucător special, are calități, dacă reușim să le ducem la măiestrie și rezolvăm problema fizică. Nu va juca mai mult de 30 de minute, maxim o repriză”.  

Băluță: „Suntem obligați să câștigăm primul meci acasă”

Mijlocașul Alexandru Băluță a declarat: „Trebuie să fim mai concreți în fața porții, suntem obligați să câștigăm, e primul meci acasă. Nu ne așteaptă o partidă ușoară. Personal, vreau să-mi ajut echipa cât pot de mult, să fiu concentrat sută la sută. Cât privește jocul cu Pandurii, nu mă așteptam să fiu scos la pauză. Probabil dacă aș fi înscris la ocazia avută alta ar fi fost soarta partidei, acum important este să-mi îmbunătățesc jocul de la meci la meci. Atmosfera în cadrul lotului este bună, suntem mobilizați, vom juca încrezători și vom câștiga. Trebuie să vorbim mai mult în teren. Cât privește ultimii jucători sosiți, ei s-au integrat repede, sunt fotbaliști de valoare, sunt sigur că ne vor ajuta”.

Alexandru Mateiu s-a declarat încrezător că echipa va trece peste eșecul din prima etapă și își va însuși toate punctele în partida cu ASA: „Putem depăși momentul Târgu Jiu. A fost o înfrângere durerorasă, trebuie să trecem peste, să câștigăm primul joc de pe teren propriu. Luni, trebuie să aducem prima victorie suporterilor. Sper să marchez mai multe goluri față de sezonul trecut. Este bine pentru echipă că au venit jucători noi, întrucât concurența este benefică. În ceea ce mă privește, doresc în primul rând să fiu sănătos, să dau randament maxim la fiecare meci și să adunăm cât mai multe puncte”
 

Publicat: 29 07. 2016, 15:31
Actualizat: 29 07. 2016, 15:34