Gheorghe Mulțescu a fost prezentat astăzi oficial drept noul antrenor principal al lui Dinamo. Tehnicianul de 61 de ani a reconfirmat obiectivul său pentru primul sezon: clasarea în primele patru echipe ale campionatului.
Mulțescu, care a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un an, spune că primul său obiectiv e să o readucă pe Dinamo pe linia de plutire din punctul de vedere al jocului prestat.
„Nu voi vorbi prea mult de această dată. Nu vreau să mă repet și acum nu e timpul vorbelor.
E o perioadă grea acum. Îmi aduc aminte că în trecut se spunea că un ciclu pentru formarea unei echipe ține patru ani. Acum nu se mai poate așa ceva. Suntem în secolul vitezei și totul trebuie făcut în paralel. Și transferuri, și pregătire, și cristalizarea echipei, și rezultate.
Este o provocare pentru mine. Vom avea foarte mult de muncă și ce vreau eu să realizez e să fac echipa să funcționeze.
Obiectivul l-am spus deja: locurile 1-5, dar nu mai jos de locul șapte pentru tur și locurile 1-4 pentru retur.
Lazăr este unul din jucătorii pe care eu mi-i doresc la Dinamo. Joel Thomas la fel.
De ce să nu câștigăm campionatul? Depinde cum reușim noi să acoperim valoric lotul. Ar trebui să realizăm asta măcar până în iarnă pentru a putea aborda returul așa cum trebuie.
Dinamo nu își poate pierde identitatea, e un brand prea mare. Ați văzut că suporterii au venit la meciuri și când jocul nu a mers cum trebuia„, a declarat Gheorghe Mulțescu în momentul prezentării oficiale.
foto: www.fcdinamo.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER