Mulțescu rămâne! „Am vorbit cu acționarii și vom rezolva unele transferuri. Se discută cu Țucudean”
UPDATE 18:15 După o ședință care a durat aproape două ore, acționarii lui Dinamo și Mulțescu au ajuns la un numitor comun. Tehnicianul va continua la gruparea din Ștefan cel Mare, după ce a primit asigurări din partea conducerii că are susținere totală.
„Trebuie să gestionăm situațiile mai speciale, așa cum a fost și aceasta după meciul cu Steaua. Au apărut disfuncții în jurul echipei. Rămân la Dinamo, am discutat cu conducerea, aseară eram foarte supărat și supărarea mea a venit și de la ambiția pe care o am eu la meciurile cu Steaua. Acum, mergem în continuare, vedem cât rămân la Dinamo. Derbiul e un joc pe care l-am trăit la intensitate maximă și am crezut că pot transmite asta și jucătorilor, din păcate nu am reușit. Voi avea o discuție cu jucătorii și sper ca pe unii dintre ei acest meci să-i fi maturizat mai repede, forțat și să nu mai existe aceste oscilații în randament. Probabil că unii sunt supărați, dar trebuie să fie supărați pe evoluțiile lor„, a spus Mulțescu.
Tehnicianul a menționat că oficialii clubului au acceptat faptul că echipa mai are nevoie de întăriri și că transferul atacantului George Țucudean de la Standard Liege este aproape finalizat.
„Trebuie să completăm lotul pe posturile deficitare. Pe mine, ca antrenor, mă interesează și rezultatele, nu numai reconstrucția echipei. Am convenit cu conducerea că transferurile sunt necesități și sper ca zilele acestea să se rezolve. Se discută și cu Țucudean, transferul e pe rol și e la un pas să se rezolve„, a adăugat Mulțescu.
Aseară, după prestația dezamăgitoară a lui Dinamo în derby-ul cu Steaua, toate indiciile duceau spre o despărțire a lui Mulțescu de clubul din Ștefan cel Mare. Inclusiv tehnicianul a confirmat că este atât de dezamăgit de atitudinea unor jucători încât se gândește să renunțe.
Pentru a clarifica lucrurile, conducerea administrativă a lui Dinamo l-a chemat pe antrenor, astăzi, în jurul orei 15:30, la o discuție. La întâlnire a participat și fiul lui Mulțescu, Cătălin, antrenor cu portarii la gruparea alb-roșie. Din informațiile ProSport, tehnicianul și-a reconsiderat poziția și există șanse să continue la Dinamo. El a făcut deja programul echipei pentru toată săptămâna și, în funcție de cum decurg discuțiile cu Negoiță, va rămâne, probabil, la echipă.
Lucrurile vor fi clare în aproximativ o oră și jumătate, Dinamo având programat un antrenament în Ștefan cel Mare (ora 18:00). Dacă Mulțescu își va face apariția, înseamnă că a ajuns la un consens cu acționarii clubului.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte