Mulțescu: „Și cu CFR Cluj vom ataca din primul minut!” Zlatinski: „La Stoicikov mă aștept la orice, dar nu și la Hagi!”
CS Universitatea Craiova întâlnește CFR Cluj, vineri, de la ora 20.30, la Severin, în penultima etapă din Liga I programată anul acesta. Gigi Mulțescu speră ca echipa sa să obțină numai victorii în cele două meciuri rămase din campionat și în cel din optimile Cupei României. Antrenorul oltenilor spune că echipa va aborda același stil ofensiv și contra ardelenilor, cărora nu a reușit să le marcheze niciun gol în cele 210 minute disputate în meciurile directe din campionat și Cupa Ligii.
„Am încheiat o perioadă dificilă, cel puțin în ceea ce privește punctele acumulate. Nu am pierdut doar puncte, ci și jucători. Au fost greșeli personale, ratări prea multe, decizii de arbitraj care ne-au dezavantajat. Am tras linie, iar acum țintim trei victorii din următoarele trei jocuri. Cel mai greu, dar și cel mai important este primul dintre ele: meciul cu CFR Cluj. Este un adversar puternic, care se închide foarte bine, a demonstrat-o în cele două jocuri pe care le-am susținut în acest an competițional la ei acasă. Noi va trebui să fim performanți și exacți pentru a ne apropia victoria. Am avut de patru ori șansa să trecem pe primul loc și nu am fructificat-o. Eu nu cred în misticisme, în blesteme, ci în muncă și randament. Este o presiune pe care noi ne-am creat-o, aceea de a fi în frunte. Și vineri, cu CFR, vom continua același stil de joc, vom ataca din primul minut, mai ales că este o promisiune făcută suporterilor, aceea de a evolua ofensiv”, a spus Mulțescu. Acesta nu se va baza în meciul cu CFR pe Acka și Madson, accidentați, și pe Rambe, care a primit 6 etape de suspendare.
Zlatinski: „La Stoicikov mă aștept la orice, dar nu și la Hagi!”
Hristo Zlatinski spune că nu se aștepta la o asemenea reacție din partea lui Gică Hagi, la finalul partidei dintre Viitorul și Universitatea. „Am fost surprins de modul cum s-a comportat Hagi la meciul de la Ovidiu, mă așteptam ca el să calmeze spiritele. În schimb, în cazul lui Stoicikov este altceva, la el te poți aștepta la orice, are alt temperament” a spus mijlocașul bulgar.
Zlatinski a jucat în Liga Campionilor cu Ludogoreț Razgrad și speră să evolueze în această competiție și cu Universitatea. „Va fi o partidă dificilă cu CFR Cluj, dar nu luăm în considerare decât varianta victoriei, altă opțiune nu avem. V-am spus încă de la prima mea conferință că am venit aici, la Craiova, pentru a juca în Liga Campionilor. Eu nu simt presiune într-un astfel de joc, și consider că nici coechipierii mei. Sunt jucători buni, avem încredere unii în alții. Vrem să obține maxim din următoarele două jocuri din campionat și calificarea în următoarea fază a Cupei României. Pentru mine nu este important să marchez, ci să ajut Universitatea Craiova să câștige”, a spus cel alintat „Zlatan” în Bănie.
Ivan: „Va fi meci greu cu CFR, dar putem bate orice echipă!”
Golgheterul Craiovei din acest sezon, Andrei Ivan, a prefațat disputa cu CFR Cluj: „Suntem capabili să câștigăm cu orice echipă a campionatului, așadar și cu CFR Cluj. Totodată, suntem conștienți că va fi un meci greu, au jucători valoroși, nu degeaba sunt în prima parte a clasamentului. În ceea ce mă privește, joc oriunde îmi cere antrenorul, mă simt bine oriunde în linia ofensivă. Nu mă gândesc acum la vreun transfer. Îmi doresc să joc cu Universitatea în cupele europene, să realizez ceva aici, apoi să plec afară”.