Mulțescu vrea să-l vadă plecat pe Alexe cât mai repede: „Sper că l-a impresionat pe Rodgers”

Remiza cu Oldham (2-2) l-a satisfăcut pe antrenorul dinamovist Gigi Mulțescu, care a putut să își vadă la lucru jucătorii într-un meci împotriva unei formații de un alt calibru decât scoțienii de la Livingston. Tehnicianul a vorbit doar la superlativ despre jucătorii lui.
 
„Sunt foarte mulțumit de felul în care s-au prezentat jucătorii din punct de vedere fizic. Felicit echipa, au avut o atitudine foarte bună. Se vede o creștere, ne conturăm ca echipă. Pentru mine spune foarte multe această victorie cu Oldham, o echipă atletică, care a eliminat-o pe Liverpool.

Alexe a făcut un meci foarte bun. Brendan Rodgers a fost în tribună? Să dea Domnul să ajungă la Liverpool și să joace tot în alb-roșu. Ar face față în Anglia, are calitățile necesare. Sper că l-a impresionat pe Rodgers

„, a spus Mulțescu la Look TV.
Publicat: 06 07. 2013, 00:11
Actualizat: 06 07. 2013, 00:12