Mulți au fost, puțini au mai rămas! Se pleacă în masă de la CFR Cluj, iar campioana are 18 jucători de primă echipă în cantonamentul din Polonia. Omrani, la un pas de plecare
Titlul câștigat în sezonul 2017/2018 a transformat discursul oficialilor de la CFR Cluj. Accederea în grupele unei competiții europene și cucerirea unui nou titlu în sezonul următor sunt obiectivele pe care șefii ardelenilor le-au impus noului antrenor. Edi Iordănescu a preluat, astfel, sarcina de a ține nivelul ridicat după un sezon în care Dan Petrescu a reușit, cu investiții mai mici decât FCSB, să ia fața bucureștenilor.
Însă între declarații și acțiuni e distanță mare. Cel puțin asta se poate observa acum la CFR Cluj, echipă aflată într-o situație dificilă. Cu puțin timp înainte de startul oficial al noului sezon, ardelenii sunt într-o situație dificilă în ceea ce privește lotul. CFR Cluj a plecat în cantonamentul din Polonia cu doar 18 fotbaliști pe care Edi Iordănescu se poate baza în sezonul următor, lotul fiind completat de jucători de la juniori. Mai mult, accidentarea lui George Țucudean l-a pus pe antrenor în situația de a nu avea un vârf adevărat pe teren, amicalul cu Wigry Suwalki (0-0) găsindu-l pe Păun drept soluție improvizată în atac.
Surse din cadrul clubului subliniază situația tot mai încordată de la campioana României: „Au plecat mulți jucători importanți, Omrani este aproape să plece și el după soluționarea litigiului, iar de venit nu a venit nimeni. L-am împrumutat pe Manea din nou, însă din punct de vedere ofensiv încă suntem departe de ceea ce am avut sezonul trecut, atunci când ne permiteam să îl ținem pe Balde, de exemplu, pe bancă sau în afara lotului„.
Iordănescu rămâne calm
În ciuda situației dificile, noul antrenor al campioanei României nu dă semne publice de nemulțumire. „Am nevoie de jucători cu experiență, jucători care dau echilibru echipei și jocului. Mizez pe ei în continuare, așa cum mizez și pe fotbaliștii tineri. E nevoie de ei pentru că echipa a fost puțin stoarsă în sezonul trecut„, a spus recent Edi Iordănescu. Totuși, apropiații antrenorului susțin că situația de la echipă nu îi convine lui Iordănescu, cel care s-a așteptat ca obiectivele trasate de conducere să fie dublate cu investiții pentru consolidarea unui lot slăbit de plecările de până acum ale lui Boli, Luchin și Vlad, precum și de iminentele despărțiri de Balde și Omrani.