Mulțumescu
Deși echipa sa a jucat o repriză în inferioritate numerică, Gigi Mulțescu a reușit să obțină prima victorie din acest mandat la Dinamo.
Niciun copil nu poate fi un premiant dacă în fiecare zi părinții săi cresc scandalul la piept. Așa, și lui Mulțescu trebuie să îi fi fost tare greu să lucreze într-o săptămână în care a fost amenințat de înlocuirea cu Lucescu senior sau Florin Marin.
Spre meritul lui, în mare, i-a ieșit echipa. Vranjkovici titular, adică o pasă ieșită din tipare pentru un gol timpuriu (8) și, teoretic, liniștitor, al lui Dănciulescu.
Cu atât mai mult cu cât, peste un sfert de oră, Danciu l-a deschis pe Miranda pentru golul de 2-0. Am scris liniște? Nici vorbă, și-a zis Stoican, omul de încredere al lui Nețoiu în ideea de perpetuare a scandalului. Roșu direct-stupid, urmat imediat de reușita lui Andrei Cristea și o pauză tulbure.
La reluare (55), Cristea îl face mare pe Lobonț, Dănciulescu își pierde precizia (57, 69) și lumea dinamovistă pare în pragul nebuniei. Asta, deși ieșenii marelui antrenor Popa n-au lăsat vreun moment impresia că sunt mai mulți pe gazon. Sigur, a contat și decizia lui Mulțescu de a-l introduce pe Ropotan, catalizatorul median al unui final ce poate fi interpretat ca primul semn de ieșire din comă a dinamoviștilor. Vorba lui Borcea, parcă-parcă îi vedem pe locul 2.
Ofsaid înainte de penalty
În minutul 78, moldovenii au cerut penalty după ce Ionuț Bâlbă a fost agățat în careu de către Cosmin Moți, însă faza a fost precedată de un ofsaid în momentul pasei pentru vârful oaspeților. De altfel, asistentul Irina Mârț a și semnalizat poziția afară din joc a lui Bîlbă, iar centralul Tiberiu Lajos a validat atenționarea de la margine. Tocmai de aceea, s-a acordat o lovitură liberă pentru “câini”, executată de Lobonț.
Borcea, în vestiar la pauză
Cristi Borcea a părăsit loja după prima repriză și s-a urcat în mașină. El a ocolit stadionul pentru a ajunge la vestiare. Borcea a simțit momentul greu prin care trecea echipa după eliminarea lui Flavius Stoican și golul lui Andrei Cristea și a vrut astfel să-i motiveze pe elevii lui Gigi Mulțescu. La fel s-a întâmplat și etapa trecută la Reghin, însă atunci rolul președintelui executiv a fost luat de Vasile Turcu.
Gabi Torje s-a lovit
Spre finalul partidei, mijlocașul Gabriel Torje a fost nevoit să părăsească terenul, în urma unui contact mai dur cu un jucător advers. În locul fotbalistului transferat de la Poli Timișoara a intrat Cătălin Munteanu. Din câte se pare, accidentarea lui Torje nu este gravă, iar el va putea fi utilizat și etapa viitoare, în confruntarea cu „U” Cluj. „Gabi are o contuzie. Nu cred că vor fi probleme cu el”, a declarat Gigi Mulțescu la sfârșitul meciului.