Muniz Fernandez va arbitra Unirea Urziceni-Dinamo!**
FRFÂ a decis astăzi ca derby-ul rundei următoare din Liga 1, dintre Unirea Urziceni și Dinamo să fie condus de o brigadă din Spania, care îl va avea la centru pe Muniz Fernandez.
În vârstă de 39 de ani, arbitrul cu origini belgiene a debutat în Segunda Division în 1997, pentru ca 3 ani mai târziu să oficieze pentru prima dată o partidă din Primera Division. "Centralul" a primit ecusonul FIFA în 2007.
Considerat unul dintre arbitrii de top ai Spaniei, Fernandez a condus la centru mai multe partide din Cupa UEFA și Liga Campionilor din acest sezon. În anul 2007, acesta a condus meciul Oțelul-Trabzonspor din Cupa UEFA Intertoto și jocul dintre reprezetantivele U19 ale României și Angliei din preliminariile EURO 2008, ultimul pierdut de tricolori cu 6-0.
Ca un fapt inedit, Fernandez este poreclit "Gelatul", pentru că obișnuiește să își facă părul cu gel înaintea fiecărui meci.