Munteanu: „Nu ne ducem în Ștefan cel Mare ca victime sigure!”
Tehnicianul grupării Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, este
convins că elevii săi nu vor fi victime sigure în meciul cu Dinamo
de sâmbătă, cu toate că formația din Ștefan cel Mare se află în
acest moment într-o formă excelentă.
„Dinamo
este favorită, dar noi nu vom veni ca victime sigure în Ștefan cel
Mare. Sper ca pauza să nu-i fi ajutat prea mult pe dinamoviști și
să se fi terminat perioada bună prin care trec. Îi anunț că nu le
va fi ușor cu noi. Deși am pierdut ultimele meciuri amicale cu
Delta Tulcea și Rapid, echipa stă bine din punct de vedere fizic și
vine în Capitală să obțină victoria”, a
spus Dorinel Munteanu.
Echipa Dinamo se află pe locul doi în clasamentul Ligii I
cu 10 puncte acumulate în cinci partide, iar Oțelul ocupă locul al
16-lea cu patru puncte acumultate tot în cinci partide.