Munteanu: „Porumboiu să facă dovada blatului”
Patronul FC Vaslui a susținut astăzi în cadrul emisiunii „Ora
exactă în sport” de la Sport.ro, că patronul unei formații din Liga I, aflată în
luptă pentru evitarea retrogradari, a primit asigurări chiar de la
tehnicianul formației pe care a întâlnit-o în ultima etapă că nu va
retrograda.
„Am aflat că sâmbătă un antrenor i-a trimis patronul altei
echipe 10 sms-uri în care îl anunța că nu va retrograda! Și nu a
retrogradat! Asta în condițiile în care cele două echipe aveau meci
direct…”, a fost declarația lui Porumboiu.
Cum Universitatea Craiova a obținut punctele salvării în ultima
rundă cu Oțelul Galați, pare evident că Adrian Mititelu și Dorinel
Munteanu sunt cei la care face referire Porumboiu.
„Dacă domnul Porumboiu s-a referit la mine atunci să facă
dovadă blatului. Să meargă la DNA și să spună tot ce știe, să se
facă anchetă și să iasă adevărul la iveală. Oricum, este o minicuna
ceea ce a spus. Dacă ar fi adevărat s-ar putea dovedi ușor.
Probabil, domnul Porumboiu, e conștient că în septembrie se va
încheia procesul de calomnie pe care i l-am intentat, proces pe
care îl va pierde aproape sigur”, a declarat Dorinel
Munteanu pentru Adevărul.