Munteanu se plânge că nu are soluții în apărare

Aflat în fața unuia dintre cele mai importante meciuri de la venirea sa la Steaua, Dorinel Munteanu nu se poate lăuda că trece printr-o perioadă liniștită. Îngrijorarea antrenorului Stelei pleacă de la problemele legate de lot.

Nu mai puțin de șapte fotbaliști sunt anunțați drept indisponibili pentru meciul contra Unirii Urziceni, punctul nevralgic fiind postul de fundaș dreapta, acolo unde Dorinel Munteanu se vede nevoit să improvizeze, din moment ce aproape toți apărătorii de bandă, Golanski, Ogăraru și Emeghara, sunt accidentați.

„Am reale probleme de lot. Pentru prima dată de când sunt la Steaua am un singur fundaș lateral de meserie valid. Sper să găsesc cea mai bună soluție și să improvizez destul de bine cu jucătorii pe care îi am la dispoziție”, a explicat Munteanu.

Nici la mijloc lucrurile nu stau foarte bine

Pentru a rezolva situația, antrenorul a căutat soluții la antrenamentele din aceste zile, în care a încercat să îi folosească pe dreapta atât pe Baciu, care ar putea reveni în prima echipă a roș-albaștrilor după mult timp, cât și pe Nicoliță, care, de-a lungul timpului, a mai evoluat pe acest post. Cu toate acestea, utilizarea lui Bănel pe această poziție ar crea un mare gol la mijloc, deoarece Szekely, Neaga sau Toja sunt accidentați, astfel că ar rămâne doar Semedo sau tânărul Ochiroșii drept variante pentru a evolua pe flancuri, în linia mediană.

Cum va muta Petrescu?

Antrenorul Unirii Urziceni va încerca probabil să profite de problemele Stelei de pe partea dreaptă a apărării. Prima sa variantă ar fi aceea de a începe jocul cu echipa standard, caz în care cuplul Apostol-Bordeanu va fi distribuit în flancul stâng al Unirii. O altă soluție ar fi aceea ca Mara și Apostol să facă schimb de benzi, ca în jocul cu Dinamo, mutare care ar aduce un plus de inventivitate în fața lui Baciu. În fine, Dan Petrescu îl mai poate trimite pe Tibi Bălan în partea stângă, caz în care Apostol ar trece în centru, iar Pădurețu ar sări din schemă. Această așezare a fost folosită cu succes de Petrescu la Hamburg.

VARIANTA DE AVARIE

Eugen Baciu a evoluat doar două meciuri pentru Steaua în acest campionat, în etapele cinci și șase, cu Gloria Bistrița și, respectiv, Pandurii Târgu Jiu. De fiecare dată, a fost titular pe postul de fundaș dreapta. Atunci, ca și acum, Steaua nu-l avea decât pe Petre Marin disponibil, în timp ce Emeghara sau Golanski erau accidentați, iar George Ogăraru încă nu fusese transferat în Ghencea.

ALTERNATIVA RISCANTĂ‚

Bănel Nicoliță nu are amintiri prea plăcute de când a fost folosit ultima dată pe partea dreaptă. Asta s-a întâmplat la sfârșitul campionatului trecut, la meciul decisiv pentru titlu, pierdut de Steaua în „Ștefan cel Mare”, cu Dinamo. După fluierul final, Marius Lăcătuș spunea că din cauza greșelilor lui Bănel s-a pierdut partida.

Szekely „s-a rupt“

Mijlocașul Stelei a suferit o contractură musculară la coapsă la antrenamentul roș-albaștrilor de vineri. Szekely (foto) ar putea lipsi, din această cauză, chiar și la meciul cu Fiorentina din Liga Campionilor. Jucătorul urmează să facă un RMN mâine pentru a știi cu exactitate gravitatea accidentării.

60% șanse are Eugen Baciu de a juca titular pe partea dreaptă contra Unirii Urziceni

40%
sunt șansele pe care le are Bănel Nicoliță de a începe meciul cu Unirea ca apărător dreapta

 

Publicat: 29 11. 2008, 21:18
Actualizat: 30 11. 2008, 08:31