Doi ani și aproape trei luni a petrecut Dorinel Munteanu în Ghencea, doi din postura de jucător, restul timpului găsindu-l pe Munti pe banca echipei roș-albastre.
După demisia lui Marius Lăcătuș, în 2008, Becali a surprins pe toată lumea. Deși în presă se vehiculau nume grele pentru înlocuirea „Fiarei”, nici Dan Petrescu, nici Oleg Protasov și nici Cosmin Olăroiu nu au acceptat oferta latifundiarului, care a apelat la tânărul și pe atunci ne-experimentatul Dorinel.
Ce a urmat știm cu toți, imaginea fostului tehnician fiind serios afectată în urma declarațiilor lui Becali. De notat că, deși Becali ne-a obișnuit să îi forțeze pe tehnicieni să renunțe de bună voie la post, în cazul lui Munti a fost vorba de o demitere.
La aproape patru ani de la acel episod, fostul mijlocaș nu uită modul în care a fost tratat de Becali și, deși admite că Steaua va ocupa întotdeauna un loc aparte în imima sa, susține că nu va mai reveni ca tehnician în Ghencea în măsura în care lucrurile se vor afla sub supravegherea latifundiarului.
„A fost singurul moment din cariera mea, ca jucător și antrenor, când m-am simțit umilit de felul în care a procedat cu mine acel personaj. Nu sunt ranchiunos, dar nu pot accepta asemenea umilințe, iar eu la Steaua nu mă voi întoarce vreodată cât timp este acel finanțator. După ce pleacă el, vin cu dragă inimă, pentru că Steaua a însemnat întotdeauna foarte mult pentru mine„, a spus Dorinel Munteanu pentru revista Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER