Munteanu, suspect de entorsă
Cătălin Munteanu a fost schimbat în minutul 24 al partidei cu CFR Cluj. Mijlocașul a acuzat o accidentare la genunchi, din cauza căreia nu a mai putut continua să joace. În locul său a intrat Alexandru Tudose, care a debutat pentru Dinamo într-un meci oficial. „Cap de Zmeu” va efectua azi un RMN, pentru a i se pune diagnosticul, dar investigațiile preliminare indică o entorsă.
Rus și Boubacar lipsesc cu „U”
Meciul lui Dinamo de pe terenul lui CFR Cluj, scor 1-0, i-a lăsat și câteva dureri de cap lui Țălnar. Dacă rezultatul a fost excelent, „Țânțarul” trebuie să gândească ce formulă va alinia la meciul de sâmbătă, cu Universitatea Cluj. Totul din cauza faptului că doi dintre titularii de bază, Boubacar și Rus au primit al șaptelea, respectiv al patrulea cartonaș galben, care îi va ține pe „bară” o etapă.
„Jucătorii nu mai au griji”
Unul dintre cei mai mulțumiți oameni de rezultatul lui Dinamo de la Cluj-Napoca a fost Ionuț Negoiță (foto). Acționarul majoritar de la Dinamo și-a felicitat jucătorii după meci, dar a subliniat și importanța faptului că le-a achitat salariile restante. „Avem o echipă valoroasă și rezultatele vin atunci când jucătorii stau cu mintea doar la joc și nu mai au alte griji”, a declarat Negoiță la DigiSport.
Tudose, al 49-lea stelist ce joacă și la Dinamo
Meciul de sâmbătă dintre CFR Cluj și Dinamo, scor 0-1, a mărit lista jucătorilor care au evoluat de-a lungul carierei atât pentru Steaua, cât și pentru Dinamo. Alexandru Tudose a fost introdus pe teren în minutul 24 al partidei, în locul accidentatului Cătălin Munteanu și a devenit al 49-lea jucător din istorie care îmbracă tricoul celor mai titrate echipe din România, în prima ligă. (Răzvan TOMA)