Munteanu ține sus steagul vechii gărzi:** „Noi, bătrânii, suntem aici pentru derby-uri!”
Cătălin Munteanu (foto) nu a avut niciun moment de ezitare când
a fost întrebat despre numele celui care ar trebui să fie căpitan
la Dinamo, după plecarea lui Marius Niculae. „Dănciulescu e
primul!”.
De altfel, mijlocașul „câinilor” laudă politica dinamovistă de
întinerire a lotului, dar avertizează că tot „garda veche” este mai
importantă: „Derby-urile au o încărcătură aparte. De asta
suntem noi, ăștia mai bătrâni, aici. Avem și mulți copii, dar
există un echilibru”.
Despre mutarea spectaculoasă a Stelei, care l-a cumpărat pe Moraes,
Cătălin Munteanu a oferit un răspuns dur: „Îi avem pe
Dănciulescu, Liviu Ganea, Alexe… Ce plus ar fi adus Moraes la
noi?!”.